Capsula Soiuz a andocat fără probleme la ISS

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Capsula Soiuz a andocat fără probleme la ISS

Ştiință 24 Noiembrie 2014 / 09:52 1008 accesări

Capsula spațială Soiuz, la bordul căreia se află prima femeie astronaut din Italia, a andocat fără probleme la Stația Spațială Internațională (ISS), a anunțat NASA, transmite AFP. La bordul capsulei ISS, care a andocat la ISS la ora 02:49 GMT, s-a aflat astronautul italian Samantha Cristoforetti, americanul Terry Virts și cosmonautul Anton Șkaplerov. Capsula a fost lansată de la baza rusă Baikonur, din Kazahstan, aseară, la ora 21:01 GMT. "O nouă capsulă a sosit. S-a confirmat andocarea corectă a capsulei Soiuz la stație, deasupra oceanului Pacific, conform televiziunii NASA. La vârsta de 37 de ani, astronautul Samantha Cristoforetti, din partea Agenției Spațiale Europene (ESA), este prima femeie din Italia care a ajuns în spațiul extraterestru. Cei trei astronauți vor rămâne pe ISS până la jumătatea lunii mai 2015. Ei s-au alăturat celor trei astronauți aflați deja pe avanpostul orbital, americanul Barry Wilmore și rușii Aleksandr Samokutiaev și Elena Serova, care vor reveni pe Pământ în luna martie. Soiuz a transportat și provizii alimentare pentru echipajul ISS, printre care 15 cutii de câte 30 de grame de caviar (ce vor fi păstrate pentru sărbătorile de iarnă), dar și mere, portocale, lămâi, roșii, lapte și ceai negru. De asemenea, la bordul ISS a ajuns și 'ISSpresso', un espressor conceput special pentru a face cafea în condiții de microgravitație. Pe orbită din 1998, stația spațială, a cărei construcție a costat peste 100 miliarde de dolari, va rămâne operabilă până în 2024, conform NASA. Agenția spațială americană este, în prezent, complet dependentă de Agenția spațială rusă pentru transportul astronauților pe ISS și înapoi pe Pământ, un loc într-o capsulă Soiuz costând 70 de milioane de dolari.



12