Capsula Soyuz, lansată către Staţia Spaţială Internaţională

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Capsula Soyuz, lansată către Staţia Spaţială Internaţională

Monden 22 Decembrie 2009 / 00:00 348 accesări

Trei astronauţi au decolat, duminică, de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan, la bordul unei capsule spaţiale Soyuz, către Staţia Spaţială Internaţională. Capsula spaţială a decolat aşa cum era prevăzut de la centrul spaţial rus situat în stepele din Kazahstan, situat la o distanţă de circa 200 de kilometri de Marea Aral. Echipajul este alcătuit din rusul Oleg Kotov, americanul Timothy Creamer şi japonezul Soichi Noguchi. Misiunea celor trei astronauţi constă în continuarea unor operaţiuni tehnice la bordul Staţiei Spaţiale. La câteva minute de la decolare, capsula spaţială s-a plasat pe orbită şi urma să se conecteze la Staţie, miercuri.

Oleg Kotov a luat cu el în spaţiu o jucărie ce i-a fost oferită de copiii săi: „Pisica neagră ne va purta noroc”, a declarat astronautul rus înainte de decolare. Soichi Noguchi a promis, în timpul unei conferinţe de presă ce a precedat decolarea, că îi va răsfăţa pe colegii săi cu o porţie de sushi pe care o va prepara în spaţiu. Timothy Creamer a declarat că doreşte să îşi actualizeze postările pe platforma de microblogging Twitter, oferindu-le cititorilor informaţii despre tot ceea ce va face, despre speranţele lor şi despre lucrurile pe care se aşteaptă să le vadă în spaţiu. Cei trei astronauţi îi vor înlocui pe belgianul Frank De Winne, canadianul Robert Thirsk şi rusul Roman Romanenko, după şase luni petrecute la bordul Staţiei, a cărei capacitate de cazare s-a dublat începând din luna mai, ajungând la şase cosmonauţi.

Taguri articol


12