REŢEAUA. Captură de amploare a ofiţerilor Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul Antidrog, care au reuşit să descopere nu mai puţin de 150 de kilograme de cocaină introduse în ţară de o reţea internaţională care acţiona pe ruta America de Sud – România – Europa de Vest. Oamenii legii spun că ancheta în urma căreia stupefiantele au fost confiscate a început pe data de 21 iulie 2010, atunci când ofiţerii DCCO au intrat în posesia unor informaţii referitoare la gruparea din care făcea parte şi cetăţeanul român Romeo A., în vârstă de 29 de ani, din judeţul Buzău. Potrivit anchetatorilor, „motorul” reţelei a fost cetăţeanul spaniol J. Moreno, un personaj care are puternice conexiuni în rândul cartelurilor de droguri din America de Sud. Acesta a fost recomandat de Romeo A. ca un „specialist” în disimularea stupefiantelor. Din grupare mai fac parte spaniolul Moreno A., cel care a comandat cele 150 de kilograme de cocaină din America de Sud şi Marijan A., cetăţean croat, care avea rolul de a transporta stupefiantele din Olanda în Germania. Oamenii legii spun că Romeo A. avea, la rândul lui, o contribuţie importantă în derularea afacerii. Misiunea buzoianului a fost să găsească o firmă din România care să importe din America de Sud un container cu parchet din lemn, marfă în care membrii grupării au ascuns cele 150 de kilograme de cocaină. Aceeaşi societate ar fi urmat apoi să exporte încărcătura în Olanda, de unde marfa ar fi trebuit să fie preluată de croatul Marijan A.
TRASEUL DROGURILOR. Pe data de 14 decembrie 2010, containerul în care traficanţii ascunseseră drogurile a plecat din Santa Cruz (Bolivia), documentele arătând că acesta conţine parchet din lemn în valoare de 12.000 de dolari americani. Containerul a urmat apoi traseul Chile (port Arica) – Mexic (port Manzanillo) – Spania (port Valencia) – Malta şi a ajuns în Portul Constanţa pe data de 24 martie 2011. De acolo a fost preluat de Romeo A. şi de Moreno A., care l-au transportat până în localitatea Sarasău, judeţul Maramureş, fără să ştie că sunt urmăriţi de oamenii legii. În momentul în care containerul a ajuns la destinaţie, anchetatorii au acţionat. Aceştia i-au încătuşat pe cei doi suspecţi şi au confiscat drogurile. În urma percheziţiei efectuate în container, poliţiştii au descoperit 1.500 de pachete de cocaină, în greutate de 150 de kilograme. Ofiţerii de la Antidrog au mai identificat un membru al grupării, care se afla la sediul societăţii comerciale în momentul descinderii. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au dispus reţinerea lui Romeo A. şi a lui Moreno A., pentru 24 de ore, aceştia fiind prezentaţi magistraţilor Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă. Cazul a fost instrumentat de ofiţerii DCCO – Serviciul Antidrog, care au beneficiat de sprijinul Poliţiei de Frontieră, Serviciului Român de Informaţii şi Autorităţii Naţionale a Vămilor.
FELICITAŢI. “Vreau să îi felicit pe toţi cei care au colaborat pentru a depista acest transport. Este vorba despre o cantitate mare de cocaină. Încă nu am bătut recordul stabilit în urmă cu ceva timp, dar de data aceasta vorbim despre o concentraţie mai mare. Încercăm în această bătălie cu drogurile, la fel cum încercăm în lupta cu etnobotanicele, să lăsăm amprenta noastră, a instituţiilor statului. Vrem să combatem acest fenomen”, a declarat ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, prezent ieri la Constanţa.