O captură impresionantă de ţigări de contrabandă, în valoare de 1 milion euro, a fost realizată de cadrele Direcţiei Combaterea Infracţionalităţii Tranfrontaliere din Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) împreună cu ofiţeri specializaţi din cadrul Direcţiilor de Frontieră Constanţa şi Timişoara. Marfa a fost depistată în Zona Liberă Constanţa Sud şi într-un magazin duty-free din Punctul de Trecere al Frontierei Stamora-Moraviţa. În urma acestor controale, peste 315.000 pachete ţigări au fost confiscate de autorităţi. Acţiunea a fost demarată de lucrătorii de la IGPF, la sfîrşitul anului trecut, pornind de la informaţii conform cărora în România va ajunge un transport important de ţigări contrafăcute, ce urmează a fi comercializate prin intermediul magazinelor duty-free. În 9 ianuarie, împreună cu lucrătorii vamali din cadrul Biroului Vamal Constanţa, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit al mărfurilor dintr-un container sosit din Dubai, în Zona Liberă Constanţa. Conform documentelor însoţitoare, acesta era încărcat cu 500 baxuri care conţineau 250.000 pachete cu ţigări. Din verificări s-a stabilit că întreaga cantitate de marfă fusese vîndută de către importator unei alte societăţi comerciale din Bucureşti, iar o parte din încărcatura containerului fusese deja transportată la Stamora-Moraviţa, pentru a fi comercializată în regim duty-free. Oamenii legii au mers mai departe pe firul investigaţiilor şi, în aceeaşi zi, au efectuat un control la un punct de lucru al societăţii bucureştene deschis în Punctul de Trecere a Frontierei Stamora-Moraviţa. În urma controlului au fost desoperite 65.080 pachete cu ţigări netimbrate, din acelaşi transport, ce urmau a fi comercializate. Reprezentantul român al titularului de marcă al ţigărilor, a informat, joi, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, că a depus plîngere penală împotriva celor două societăţi din România, confirmînd faptul că ţigările sînt contrafăcute. Acelaşi reprezentant s-a constituit în parte civilă, solicitînd societăţilor amintite un prejudiciu de 945.240 lei şi daune morale de 500.000 lei. Poliţiştii de frontieră au întocmit pe numele administratorilor firmelor care au comercializat marfa contrafăcută un dosar penal pentru săvîrşirea infracţiunilor de contrafacere sau punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtînd o marcă identică cu o marcă înregistrată, care prejudiciază titularul mărcii originale. Purtătorul de cuvînt al Direcţiei Poliţiei de Frontieră Constanţa, agent Marius Niculescu, a declarat că reuşita acestei misiuni revine în mare parte colegilor săi de la IGPF Bucureşti, cei care s-au ocupat de munca informativă, de supraveghere şi controalele care au condus la cea mai mare captură de ţigări de contrabandă.