Nu a oprit la „Stop“ și a provocat un accident în care au fost implicate trei mașini. Evenimentul rutier s-a petrecut ieri, în jurul orei 12.00, în municipiul Constanța. Potrivit anchetatorilor, un bărbat de 57 de ani se deplasa cu un autoturism marca Volkswagen pe strada Frunzelor. Ajuns la intersecția cu strada Baba Novac, acesta nu a acordat prioritate și a intrat în coliziune cu un Renault la volanul căruia se afla un șofer de 32 de ani. În urma impactului, Renault-ul a fost proiectat într-o Kia condusă de o femeie de 34 de ani. În urma impactului în lanț, aceasta a fost rănită. Ea a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. Polițiștii de la Rutieră au pornit o anchetă în acest caz pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs carambolul. Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul Drager, oamenii legii stabilind că aceștia nu au consumat alcool înainte de a se urca la volan.