22 Noiembrie 2024, 20:20
Coliziune în lanţ, vineri seară, în staţiunea Mamaia! Trei maşini au fost avariate, în zona parcului de distracţii „Aqua Magic”, după ce un conducător auto nu a acordat prioritate. Poliţiştii de la Rutieră spun că şoferul unei Skode, cu numărul de înmatriculare CT 23 XXX, a pătruns în sensul giratoriu din apropierea „Aqua Magic” fără să dea prioritate şi a intrat în coliziune cu un Logan. În urma impactului, Loganul a fost proiectat într-un Volkswagen Beetle. Din fericire, accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale. Poliţiştii i-au testat pe cei trei conducători auto implicaţi în tamponare cu aparatul Drager şi au constatat că aceştia nu consumaseră băuturi alcoolice înainte de a pleca la drum.