Carambol rutier

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Carambol rutier

Eveniment 02 August 2013 / 00:00 1251 accesări

Un bărbat de 56 de ani, din Constanţa, a fost rănit ieri dimineaţă, într-un accident rutier petrecut, în jurul orei 10.15, pe şoseaua ce leagă Constanţa de comuna Valu lui Traian. Potrivit anchetatorilor, I.B., de 56 de ani, din Constanţa, a condus o maşină pe Drumul Naţional 3 (Constanţa - Ostrov), dinspre localitatea Valu lui Traian către municipiul Constanţa. La un moment dat, din cauza nerespectării distanţei regulamentare, acesta a acroşat din spate un autoturism condus de un bărbat de 47 de ani, din Constanţa, pe care l-a proiectat într-un alt autovehicul. Carambolul rutier s-a soldat cu rănirea lui I.B., care a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Oamenii legii i-au testat pe cei trei şoferi cu aparatul Drager şi au constatat că aceştia nu consumaseră băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Poliţiştii de la Rutieră continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care a avut loc accidentul rutier.



12