Proiectul judeţean şi naţional “10 pentru Andrei Pavel” va fi demarat pe 26 iulie. Caravana va parcurge şase oraşe (Bucureşti - 26 iulie, Constanţa - 28 iulie, Galaţi - 30 iulie, Bacău - 31 iulie, Iaşi - 1 august şi Suceava - 2 august), din fiecare urmînd a fi selecţionaţi cei mai talentaţi zece tineri tenismani. Dintre cei 60 de jucători ce vor rămîne în urma selecţiilor ce vor avea loc în aceste oraşe, doar cei mai talentaţi cinci sau şase sportivi vor beneficia de o bursă la o academie de tenis. Un aport însemnat l-a avut Primăria Municipiului Constanţa, care a alocat 15.000 RON pentru sprijinirea acestui proiect. Constanţa este a doua gazdă a caravanei, pe 28 iulie, cînd cei mai talentaţi copii legitimaţi la cluburile de la ţărmul mării vor lupta pentru cele zece locuri ce le dau dreptul să aspire la burse. Iniţiatorul acestui proiect, constănţeanul Andrei Pavel, va susţine meciuri demonstrative în fiecare oraş parcurs de caravană. Primăria Municipiului Constanţa a aprobat solicitarea Direcţiei pentru Sport a Judeţului Constanţa, care, în parteneriat cu Federaţia Română de Tenis, va amenaja pe platoul din faţa Cazinoului din Constanţa un teren special. Pe 28 iulie, de la ora 17.00, Andrei Pavel va susţine pe acel teren un meci demonstrativ, cel mai probabil în compania proaspetei campioane de la Roland Garros, constănţeanca Simona Halep. Iniţial, Pavel ar fi trebuit să-l înfrunte pe Horia Tecău, însă programul încărcat al componentului echipei României de dublu din Cupa Davis nu-i permite să se afle în Constanţa la acea dată. Organizatorii pregătesc 200 de cadouri pentru copii, iar printre oaspeţii de seamă s-ar putea număra şi primul lider al clasamentului ATP, Ilie Năstase.