„Caravana ANAT”, pe Litoral

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Caravana ANAT”, pe Litoral

Eveniment 20 Noiembrie 2009 / 00:00 483 accesări

Hotelul IBIS din Constanţa a găzduit, ieri, a şasea oprire din cadrul Caravanei Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor din Tursim (ANAT), în cadrul căreia conducerea ANAT s-a întâlnit cu reprezentanţii agenţiilor de turism din Regiunea Sud - Est. De asemenea, conducerea ANAT a prezentat, în cadrul unei conferinţe de presă, Campania “Alege Agenţia de Turism - Călătoreşte cu ANAT”. “Regiunea Sud Est reprezintă, ca şi capacitate de cazare, zona turistică numărul unu a ţării. Doar Litoralul în sine are peste 40% din capacitatea de cazare a României. De asemenea, este una din principalele zone turistice ale ţării şi nu rămâne să ne gândim decât la Litoralul Mării Negre şi la Delta Dunării. Pe de altă parte, avem şi alte zone care merită exploatate şi promovate mult mai mult, precum Riviera dunăreană, iar ANAT va lansa o campanie în acest sens”, a declarat preşedintele ANAT, Corina Martin. La rândul său, preşedintele ANAT Regiunea Sud Est, Cristian Bărhălescu, a afirmat că ANAT oferă posibilitatea membrilor săi să se întâlnească cu reprezentanţii Consiliului Director şi ai Executivului, să primească informaţii suplimentare. „Caravana ANAT reprezintă un bun moment ca şi alte agenţii de turism care încă nu sunt membre sau alte firme de turism să poată observa eforturile depuse de ANAT în vederea promovării zonei Constanţa ca şi produs turistic. Constanţa reprezintă un model de parteneriat în turism la nivel naţional”, a spus Bărhălescu. În cadrul conferinţei de ieri, Corina Martin a spus că ANAT va lansa, din luna ianuarie, patru programe destinate turismului, atât de litoral, cât şi cel de munte: Înscrieri timpurii, Litoralul pentru toţi, Vacanţe la preţ redus şi Zile gratuite de vacanţă.



12