„Caravana bucuriei” poposeşte la Saraiu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Caravana bucuriei” poposeşte la Saraiu

Cultură 06 Octombrie 2010 / 00:00 453 accesări

„Caravana bucuriei” a pornit la drum, în această săptămână, pentru a le dărui micuţilor din mediul rural constănţean clipe de neuitat în compania teatrului şi a păpuşilor. Ieri, peste 300 de copii din comuna Deleni, alături de colegii lor din localităţile limitrofe, au primit cu emoţie şi entuziasm invitaţia de a face „O călătorie cu surprize”. „Ghizi” în lumea magică a spectacolului cu păpuşi, pus în scenă de Aneta Forna Christu şi prezentat la Căminul cultural, le-au fost actorii Teatrului pentru Copii şi Tineret: Daniel Minciună, Tiberiu Roşu, Rovena Paraschivoi, Claudia Zaharia, Daniela Manolache, Ion Ciolan şi Adrian Bădilă.

După ce micuţii au fost iniţiaţi în tainele păpuşăriei, în cadrul unui atelier de creaţie, „Caravana bucuriei” şi-a continuat periplul, poposind în localitatea Independenţa, unde alţi 300 de copii au aşteptat cu sufletul la gură „vizita păpuşilor”. Cei mai creativi dintre micuţi, care s-au remarcat în cadrul atelierelor, au primit din partea organizatorilor premii constând în şepcuţe, tricouri, măşti şi baloane care să le aducă aminte că, într-o zi de toamnă, păpuşile au poposit la ei în comună.

De bucurii speciale vor avea parte, astăzi, de la ora 11.00, şi copiii din comuna Saraiu.

Proiectul „Caravana bucuriei” este realizat de Fundaţia Fantasio, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Constanţa, cu sprijinul financiar al Administraţiei Fondului Cultural Naţional.



12