GRĂDINA - Iacobici îşi propune reabilitarea infrastructurii
Candidatul PSD la Primăria Grădina, Gabriela Iacobici, şi-a prezentat, ieri, în faţa locuitorilor, platforma-program. Iacobici a atras atenţia asupra stării precare în care se află infrastructura de bază a comunei: ”Nu avem drumuri, canalizare, apă curentă, deci nu avem nimic. Trebuie să ne dezvoltăm. Avem locuri frumoase, de care ar trebui să profităm din plin, pentru a atrage turişti şi investitori”. Ea a mai spus că ar trebui să se depună eforturi considerabile pentru atragerea de fonduri europene. La rîndul său, deputatul Eduard Martin a atras atenţia asupra faptului că, după alegerile din 2004, partidele aflate la guvernare, în loc să se preocupe de soarta oamenilor, au început să se certe pe ciolan. ”Nu au fost în stare să facă nimic. Nu au alocat bani nici măcar pentru primăriile în care primari sînt colegi de-ai lor de partid”, a declarat Martin. Prim-vicepreşedintele PSD, preşedintele CJC, Constantinescu Nicuşor-Daniel, a completat afirmaţiile lui Martin şi a spus că localitatea Grădina ar fi trebuit să se dezvolte mult mai repede după ce s-a dezlipit de comuna Târguşor. “CJC a reabilitat căminul cultural, dar mai trebuie construit un dispensar, trebuie reabilitat sistemul de alimentare cu apă potabilă şi, mai ales, trebuie pietruite şi asfaltate drumurile”, a declarat Constantinescu.
TÂRGUŞOR -Ţelul lui Bîrsan: standarde europene în comună
Candidat la cel de-al patrulea mandat, primarul Târguşorului, Iulian Bîrsan, şi-a făcut bilanţul realizărilor, dar a subliniat şi ce mai trebuie făcut în comună pentru a se ridica la standarde europene. ”Am început alimentarea cu apă potabilă în sistem centralizat a satului Mireasa, vom continua cu pietruirea şi asfaltarea drumurilor şi finalizarea reabilitării tuturor unităţilor de învăţămînt”, a declarat Bîrsan. Constantinescu a lăudat activitatea primarului social-democrat: ”După cum era firesc, a pus la punct infrastructura de bază, şi abia acum se gîndeşte să reabiliteze şi sediul Primăriei. Eu, alături de primarii PSD, ştiu că ne-am făcut datoria şi am pus la punct mare parte din infrastructura de bază din mediul rural. Ce a mai rămas de făcut vom duce la bun sfîrşit în continuare, cu oameni care deservesc într-adevăr comunitatea pe care o conduc, oameni de valoare, ca primarul de aici”. ”Cu ajutorul CJC s-a dezvoltat comuna, nu cu al celor de la Guvern, care nu au făcut altceva decît să se certe şi să îşi îndese caltaboşii prin genţi”, a declarat, la rîndul său, deputatul Martin.
PANTELIMON - Pietruirea drumurilor, prioritară pentru Neicu
Fără a vorbi prea mult despre realizările din ultimii patru ani, primarul comunei Pantelimon, Vasile Neicu, candidat PSD la un nou mandat în fruntea administraţiei publice locale, a spus că, pentru viitor, are certitudinea că va crea 250 de noi locuri de muncă, va pietrui toate străzile comunei, va racorda satul Runcu la sistemul de alimentare cu apă potabilă şi va amenaja sistemul de canalizare în toată comuna. “Primarul este un om modest. Nu avem timp să inaugurăm toate obiectivele pe care le-am realizat împreună în ultimii patru ani. Am făcut şcoli, grădiniţe, cămine culturale şi o parte dintre drumurile din comună“, a declarat, la rîndul său, preşedintele CJC, Constantinescu.
VULTURU - Boc vrea să scoată comuna din Evul Mediu
Candidatul PSD la Primăria Vulturu, Constantin Boc, a declarat că localitatea pe care îşi doreşte să o conducă se află încă în Evul Mediu. “În ultimii 16 ani, conducerea actualei administraţii nu s-a implicat deloc în dezvoltarea localităţii. Avem nevoie de străzi pietruite, de canalizare, de dispensar, de şcoli şi grădiniţe moderne. Trebuie să reabilităm podul de peste derea, să amenajăm un sistem local de irigaţii, să achiziţionăm un microbuz pentru elevi, să reparăm blocurile şi să deschidem cariera de piatră care ar crea multe alte locuri de muncă“, a declarat Boc. Constantinescu a continuat lista necesităţilor comunei cu reabilitarea iluminatului public şi cu susţinerea şi promovarea învăţămîntului din mediul rural.
SARAIU – Băjan doreşte să racordeze toată comuna la sistemul de canalizare
“Lucrurile bune se realizează cu greu, iar pentru a le duce la capăt e nevoie de sprijin. Eu am avut sprijin atît din partea colegilor din Consiliul Local, cît mai ales, din partea CJC“, a declarat primarul comunei Saraiu, Vasile Băjan, care îşi doreşte un nou mandat. El a mai spus că pentru viitorul mandat şi-a propus să racordeze toate satele comunei la sistemul de canalizare şi să finalizeze pietruirea drumurilor. La rîndul său, preşedintele CJC, Constantinescu Nicuşor-Daniel, a declarat că, în ciuda inundaţiilor care au lovit comuna, primarul a acţionat rapid şi a rezolvat problemele. El a adăugat că Băjan a avut grijă să deruleze şi proiecte importante, care privesc dezvoltarea comunei. “Am reuşit ca, în două luni şi jumătate, să dăm în folosinţă casele celor care au fost loviţi de inundaţii. Am promis şi ne-am ţinut de cuvînt“, a spus Constantinescu.
CIOBANU - Suciu vrea să continue proiectele pe care le începuse dinainte de 2004
Candidatul PSD pentru funcţia de primar al comunei Ciobanu, edilul care a condus şi dezvoltat comuna pînă în 2004, Ioan Suciu, a spus, ieri, că este indignat de modul în care a fost condusă Primăria în ultimii patru ani. “În cei patru ani au lăsat în paragină terenul de sport şi căminul cultural, au desfiinţat biblioteca şi, în loc să construiască, au demolat. Sutele de cărţi care se regăseau în bibliotecă, ca de altfel şi arhiva primăriei sînt mîncate de şoareci“, a declarat Suciu. El a mai spus că îşi doreşte să continue dezvoltarea infrastructurii comunei, să acorde loturi de casă pentru tineri şi să reabiliteze căminul cultural. La rîndul său, deputatul PSD de Constanţa Alexandru Mazăre a spus că tocmai cei care au criticat în 2004 programele realizate de social-democraţi nu au reuşit, în cei patru ani de mandat, să facă nimic, ba, din contră, au distrus ceea ce au reuşit să facă social democraţii.
HORIA - Sava îşi propune să asfalteze străzile din comună
Racordarea a două localităţi la sistemul de alimentare cu apă potabilă, pietruirea şi asfaltarea unor străzi, dalarea şi pietruirea şanţurilor de preluare a apelor, reabilitarea a două biserici şi construirea uneia noi, reabilitarea a patru şcoli, a căminelor culturale, a iluminatului public, înfiinţarea bibliotecii comunale, a unui club de fitnes, a unui club pentru tineri, a transportului pentru elevi sînt cîteva dintre obiectivele realizate de primarul Gigel Sava în ultimii patru ani de mandat. Pe cît de mare este lista de realizări, pe atît de consistentă este lista cu obiectivele pe care primarul şi le propune să le ducă la îndeplinire într-un nou mandat. Sava intenţionează să finalizeze pietruirea şi apoi asfaltarea străzilor din comună, să amenajeze trotuare pe o suprafaţă de 16 km, să alimenteze cu apă satul Cloşca, să modernizeze sistemul de alimentare cu apă, să amenajeze un sistem de canalizare a apelor uzate din comună.