Social democraţii constănţeni au dat, ieri, startul unei caravane medicale în cadrul căreia populaţia oraşului îşi poate face, gratuit, analizele de bază. Ieri, caravana a ajuns în cartierul Tomis II, unde numeroase persoane venite la piaţă au plecat acasă şi cu analizele făcute în cîteva minute, cu aparatură modernă. Caravana a fost însoţită de doi dintre candidaţii PSD Constanţa la alegerile parlamentare din 30 noiembrie, Mărioara Cojoc - Colegiul 10 pentru Camera Deputaţilor şi Mircea Pătruţ - Colegiul 4 pentru Senat. “Astăzi facem cîteva teste care să depisteze predispoziţia şi factorii de risc pentru anumite boli. Depistînd precoce aceşti factori de risc, pot fi înlăturaţi fără a se ajunge la stadiul manifest al bolii. În acest fel se va cheltui mai puţin decît dacă ajugem să vindecăm boala în diferitele ei forme şi etape, cînd tratamentul presupune un efort financiar mult mai mare“, a declarat doctorul Pătruţ. El a adăugat că prin aceste teste privind tensiunea arterială (minimă şi maximă) şi greutatea corporală se pot determina înălţimea, suprafaţa corporală, încărcarea organismului pacientului cu grăsime şi apă, de unde se poate trage concluzia dacă acea persoană se hrăneşte normal sau nu şi i se pot da sfaturi, un tratament sau poate fi îndrumată către o clinică unde să facă analize de specialitate. “În felul acesta, putem afla dacă un om este sănătos, dacă este predispus unei boli sau dacă are vreo afecţiune“, a mai spus Pătruţ. La rîndul ei, Mărioara Cojoc a declarat că organizaţia judeţeană a PSD Constanţa promovează această caravană medicală tocmai pentru a-i ajuta pe cei care nu au posibilitatea să meargă să îşi facă regulat cîteva analize sumare. “Reforma în sistemul de sănătate presupune o reformă radicală. Spitalele din România arată jalnic. Pentru prima oară în ţara noastră, la Constanţa a fost construită cea mai modernă clinică de chirurghie cardiovasculară. Echipa PSD Constanţa a arătat că poate face acest lucru. Toate aspectele referitoare la sistemul sanitar trebuie reformate“, a mai spus Cojoc. Vorbind în continuare despre deficienţele din sistemul sanitar românesc, Mircea Pătruţ a precizat că cea mai mare hibă a sistemului sanitar este reprezentată de partea hotelieră, care este precară. „Un pacient, cînd ajunge în spital, trebuie să fie cazat în condiţii excelente, iar acum, în România, condiţiile sînt execrabile. În al doilea rînd trebuie să vorbim despre aparatură, care este foarte veche şi neperformantă şi, nu în ultimul rînd, vorbim despre modalitatea de tratare, care trebuie să fie făcută ca în restul statelor UE. Un tratament eficient se face cu o cheltuială foarte mare, cu aparatură specializată“, a mai sus Pătruţ.
Cu ocazia lansării caravanei medicale, candidatul PSD în Colegiul 8 pentru Camera Deputaţilor, Manuela Mitrea, s-a întîlnit, vineri, cu locuitorii din cartierul CET. Manuela Mitrea a vorbit despre importanţa acestui program iniţiat de PSD, dovadă fiind şi cele cîteva zeci de persoane care au venit încă de la primele ore ale dimineţii să-şi facă analizele medicale. Pensionarii au profitat de prezenţa candidatului PSD pentru a-i vorbi despre problemele care îi frămîntă, unele dintre acestea fiind lipsa medicamentelor compensate şi cozile foarte mari care se fac în faţa farmaciilor, pentru cei mai mulţi dintre ei, medicamentele reprezentînd „raţia de viaţă”. “Pensionarii sînt alţii, dar problemele cu care se confruntă sînt aceleaşi. Le-am spus şi eu, dar şi ei ştiu că PSD este partidul care i-a jutat să aibă o pensie decentă, dar mai sînt lucruri care trebuie rezolvate. De aceea am iniţiat programul a 13 - a pensie, care va fi oferită jumătate de Paşte şi jumătate de Crăciun”, a declarat Manuela Mitrea. Ea a vorbit despre un dezechilibru care există între pensionarii care au muncit în acelaşi interval de timp şi la acelaşi loc de muncă, dar au ieşit în etape diferite la pensie şi au diferenţe mari de pensie. De aceea, consideră că este nevoie de o recalculare serioasă a acestor pensii, pentru că este o nedreptate făcută vîrstnicilor. Despre importanţa caravanei medicale şi despre ajutorul care trebuie acordat vîrstnicilor a vorbit şi candidatul PSD pe Colegiul 7 pentru Camera Deputaţilor, Matei Brătianu. „Este deosebit de importantă caravana pentru că îi ajută pe pensionarii de care statul român n-a avut grijă nici în timpul vieţii lor active şi cu atît mai puţin acum”, a declarat Brătianu. O altă acţiune a PSD Constanţa împreună cu sindicatele din Poşta Română este iniţierea unor consultaţii gratuite de optică medicală pentru toţi pensionarii din Constanţa, unde ei pot merge la control şi îşi pot lua rame de ochelari cu preţ redus. Caravana se va deplasa în fiecare zi, în diferite zone ale oraşului.