Caravana medicală PSD continuă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Caravana medicală PSD continuă

Politică 15 Noiembrie 2008 / 00:00 633 accesări

Caravana medicală iniţiată de social democraţii constănţeni a continuat, vineri, în mai multe zone ale oraşului. În piaţa din cartierul Tomis II, locuitorii cartierului şi-au putut face, gratuit, analizele de bază, în cîteva minute, beneficiind de serviciile unor cadre medicale dotate cu aparatură modernă. Caravana a fost însoţită de doi dintre candidaţii PSD Constanţa la alegerile parlamentare din 30 noiembrie: Mărioara Cojoc - Colegiul 10 pentru Camera Deputaţilor şi Mircea Pătruţ - Colegiul 4 pentru Senat. “Sînt cîteva teste care pot depista predispoziţia şi factorii de risc pentru anumite boli. Depistînd precoce aceşti factori de risc, ei pot fi înlăturaţi fără a se ajunge la stadiul manifest al bolii. În acest fel se va cheltui mai puţin decît dacă ajungem să vindecăm boala în diferitele ei forme şi etape, cînd tratamentul presupune un efort financiar mult mai mare“, a declarat doctorul Pătruţ. El a adăugat că, prin aceste teste privind tensiunea arterială (minimă şi maximă) şi greutatea corporală se pot determina suprafaţa corporală, încărcarea organismului pacientului cu grăsime şi apă, de unde se poate trage concluzia dacă acea persoană se hrăneşte normal sau nu şi i se pot da sfaturi, un tratament sau poate fi îndrumată către o clinică unde să-şi facă analize de specialitate. “În felul acesta, putem afla dacă un om este sănătos, dacă este predispus unei boli sau dacă are vreo afecţiune“, a mai spus Pătruţ. La rîndul ei, Mărioara Cojoc a declarat că PSD Constanţa promovează această caravană medicală tocmai pentru a-i ajuta pe cei care nu au posibilitatea să meargă să îşi facă regulat cîteva analize de bază. “Reforma în sistemul de sănătate presupune o reformă radicală. Spitalele din România arată jalnic. Pentru prima oară în ţara noastră, la Constanţa a fost construită cea mai modernă clinică de chirurghie cardiovasculară. Echipa PSD Constanţa a arătat că poate face acest lucru. Toate aspectele referitoare la sistemul sanitar trebuie reformate“, a mai spus Cojoc. Ea a adăugat că, săptămîna viitoare, caravana medicală va ajunge în zona ICIL.



12