Carburanţi “evaporaţi” la Interne

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Carburanţi “evaporaţi” la Interne

Eveniment 25 Noiembrie 2011 / 00:00 487 accesări

Direcţia Generală de Audit a Ministerului de Interne a verificat, în perioada 14 – 18 noiembrie, nu mai puţin de 182 de unităţi teritoriale, descoperind în urma controalelor lipsa a zeci de tone de motorină şi benzină. Misiunea de audit a vizat „determinarea faptică a stocurilor de carburanţi, a modului în care se desfăşoară activitatea contabilă, dar şi executarea inventarierii carburanţilor”, se arată într-un comunicat de presă remis de Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI). Controalele Direcţiei Generale de Audit au scos la iveală lipsa a 13,34 tone de benzină şi a 3,5 tone de motorină la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Arad (IPJ), lipsa a 0,9 tone de benzină şi a 9,16 tone de motorină la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, lipsa a două tone de motorină şi a 3,76 tone de motorină la ISU Braşov şi a 0,8 tone de benzină la Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Timiş. Cele mai mari cantităţi de carburanţi „evaporaţi” s-au înregistrat, însă, la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Tulcea, unde reprezentanţii Direcţiei de Audit au descoperit că lipsesc 24,3 tone de benzină şi opt tone de motorină. Pentru lipsa constatată, ministrul Administraţiei şi Internelor a ordonat Direcţiei de Control din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române efectuarea cercetării în vederea stabilirii faptelor ce au condus la prejudicierea patrimoniului IPJ. Tulcea. Controalele comisiei de audit au vizat şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa, unde nu s-au descoperit, însă, probleme.



12