Carburanții s-au scumpit în prima zi din 2023

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Carburanții s-au scumpit în prima zi din 2023

Economie 01 Ianuarie 2023 / 11:11 1242 accesări

Prețul benzinei a crescut azi cu 36 de bani pe litru și cel al motorinei cu 38 de bani pe litru în stațiile Petrom, ca urmare a deciziei Guvernului de a renunţa la reducerea de 50 de bani pe litru.

O creştere identică s-a înregistrat şi în staţiile OMV, unde benzina costă în prima zi a noului an 6,40-6,44 lei/l. iar motorina, 7,57-7,60 lei/l.

În staţiile Rompetrol şi Mol, preţurile benzinei și motorinei erau de 6,39-6,45 lei/l, respectiv7,56-7,60 lei/l.

Majorările de preț la pompă au survenit ca urmare a două modificări importante.

  • Prima este ridicarea plafonării de 50 de bani pe litru – jumătate efort al Guverului, jumătate al companiilor petroliere – în condițiile în care Guvernul nu a mai prelungit acest mecanism, pentru că prețurile au scăzut oricum semnificativ, cu aproape un leu pe litru doar în luna decembrie.

Premierul Nicolae Ciucă anunţase, săptămâna trecută, că începând cu 1 ianuarie nu va mai funcţiona compensarea preţului la carburanţi. Şeful Executivului a ţinut să precizeze că este doar o măsură de suspendare, guvernul fiind pregătit să o aplice din nou dacă preţurile vor crește.

  • A doua modificare ține de reducerea accizelor la carburanți până la nivelul minim din Uniunea Europeană, care a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2023.



Ştiri recomandate

12