Doi tineri condamnaţi de instanţele constăţene pentru falsificarea instrumentelor electronice de plată şi efectuarea de operaţiuni financiare frauduloase au ajuns, ieri, în faţa judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca urmare a recursului formulat de procurori împotriva sentinţei judecătorilor constănţeni. Reprezentantul Parchetului solicită instanţei supreme condamnarea la pedepse privative de libertate a lui Radu Cătălin Burţilă, de 28 ani, din Constanţa, şi a lui Iulian Cristian Pintilie, de 27 ani, din Reghin, judeţul Mureş. Potrivit actului de inculpare, cei doi au fost prinşi, în octombrie 2009, în timp ce retrăgeau bani de la un bancomat BRD cu ajutorul unui card falsificat. La vederea oamenilor legii, cei doi au fugit, dar au fost prinşi de poliţiştii care i-au urmărit şi i-au imobilizat la câteva sute de metri distanţă de supermarketul „Billa”, din Constanţa. În urma percheziţiei corporale, anchetatorii au găsit asupra lui Burţilă şi a lui Pintilie suma de 42.000 de lei, bani retraşi de tineri din conturile mai multor persoane, dar şi zeci de carduri falsificate. Iniţial, ei au fost arestaţi, însă instanţa i-a pus în libertate în martie anul trecut. Radu Cătălin Burţilă a fost condamnat la un an şi opt luni de închisoare cu suspendare condiţionată, iar Iulian Cristian Pintilie, la un an şi zece luni de închisoare cu suspendare condiţionată.