Carder eliberat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Carder eliberat

Eveniment 12 Martie 2010 / 00:00 1788 accesări

După nenumărate încercări de a scăpa din arest, Iulian Cristian Pintilie, de 27 ani, din Reghin, judeţul Mureş, acuzat de falsificarea instrumentelor electronice de plată şi efectuarea de operaţiuni financiare frauduloase a reuşit să convingă instanţa Curţii de Apel să îl elibereze. Magistraţii i-au admis cererea de eliberare provizorie sub control judiciar şi i-au instituit obligaţia de a nu părăsi localitatea de domiciliu. Realizând că judecătorii au decis că el nu are voie să iasă din Reghin, avocatul a înaintat instanţei o cerere de modificare a controlului judiciar, în sensul schimbării localităţii de domiciliu din Reghin, în Constanţa, întrucât tânărul locuieşte fără forme legale în oraşul nostru. Conform rechizitoriului, Pintilie este judecat alături de Radu Cătălin Burţilă, de 28 ani, din Constanţa, care a rămas după gratii, acolo unde stă din luna octombrie a anului trecut. Procurorii îi acuză că au retras bani de la un bancomat BRD, fiind prinşi în flagrant de o patrulă ce trecea prin zonă. La vederea oamenilor legii, cei doi au fugit, dar au fost prinşi de poliţiştii care i-au urmărit şi i-au imobilizat la câteva sute de metri distanţă de supremarketul „Billa”. În urma percheziţiei corporale, anchetatorii au găsit asupra lui Burţilă şi Pintilie suma de 42.000 de lei, bani retraşi de tineri din conturile mai multor persoane, dar şi zeci de carduri falsificate.

Taguri articol


12