După şase ani de anchetă şi procese în dosarul în care trei constănţeni au fost acuzaţi de falsificare a instrumentelor de plată electronică şi fals material în înscrisuri oficiale, respectiv complicitate la aceste infracţiuni, magistraţii au dat o sentinţă definitivă. La începutul acestei săptămâni, instanţa supremă l-a condamnat pe Dragoş Stroie la doi ani şi şase luni cu suspendare, iar complicii lui, Ionuţ Cristian Picu şi Radu Paris au primit câte doi ani cu suspendare. Potrivit procurorilor, cei trei au fost acuzaţi că au falsificat zeci de carduri ale unor cetăţeni germani. Anchetatorii spun că, pe 1 noiembrie 2006, indivizii au fost prinşi în Medgidia, în timp ce se deplasau la bordul unei maşini spre aeroportul „Henri Coandă”, din Bucureşti, pentru a pleca în Danemarca. Din cercetări s-a stabilit că Stroie, considerat capul afacerii, a fost cel care a falsificat cardurile, iar Picu şi Paris l-au ajutat să îşi ducă planul până la capăt. Potrivit rechizitoriului, oamenii legii au găsit asupra tinerilor, în momentul în care au fost prinşi şi percheziţionaţi, zeci de carduri având sigla Alpha Bank, City Bank şi alte bănci, pe care intenţionau să le folosească în Danemarca, utilizând PIN-urile unor cetăţeni germani pe care le obţinuseră prin metode frauduloase. Tinerii vroiau să folosească cardurile în Danemarca pentru a cumpăra mărfuri pe care să le vândă ulterior în România ori să extragă numerar din conturile cetăţenilor germani. Iniţial, ei au declarat că nu ştiu cum au ajuns cardurile contrafăcute în bagajul lor, dar apoi au recunoscut că sunt ale lor. Anchetatorii au mai descoperit asupra lui Stroie, Picu şi Paris permise de conducere false, emise pe numele unor cetăţeni canadieni, însă cu pozele celor trei constănţeni.