Magistraţii Curţii de Apel Constanţa au decis, ieri, prelungirea măsurii de arest preventiv cu încă 20 de zile dispusă de procurorul care îi anchetează pe Radu Cătălin Burţilă, de 28 ani, din Constanţa, şi Iulian Cristian Pintilie, de 27 ani, din Reghin, judeţul Mureş, acuzaţi de falsificarea instrumentelor electronice de plată şi efectuarea de operaţiuni financiare frauduloase. Cei doi au fost arestaţi în octombrie anul acesta şi de atunci cer mereu judecătorilor să îi elibereze. Ei o ţin una şi bună că nu sunt pericol public, cu toate că au fost prinşi în flagrant în timp ce retrăgeau bani de la un bancomat BRD cu ajutorul unui card falsificat. La vederea oamenilor legii, cei doi au fugit, dar au fost prinşi de poliţiştii care i-au urmărit şi i-au imobilizat la câteva sute de metri distanţă de supremarketul „Biila”. În urma percheziţiei corporale, anchetatorii au găsit asupra lui Burţilă şi Pintilie suma de 42.000 de lei, bani retraşi de tineri din conturile mai multor persoane, dar şi zeci de carduri falsificate.