Trei bulgari, cu vârste cuprinse între 29 și 40 de ani, au fost arestaţi preventiv, ieri, de Tribunalul Bucureşti, după ce au fost prinşi în timp ce montau pe un bancomat din Bucureşti dispozitive electronice de copiere a datelor de pe carduri bancare. Oficialii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au precizat că, în perioada octombrie 2014 - ianuarie 2015, cei trei suspecți ar fi instalat astfel de instrumente pe mai multe bancomate din Capitală. „Sumele de bani erau retrase pe teritoriul altor state, cum ar fi Indonezia, Peru sau Statele Unite ale Americii“, se arată într-un comunicat de presă remis de DIICOT. Față de cei trei bulgari, oamenii legii au început urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat și efectuarea de operaţiuni financiare, în mod fraudulos. Oficialii Poliției Române au precizat că, în urma percheziţiilor efectuate asupra suspecților și în autoturismul folosit de aceștia, mascații au descoperit dispozitive de copiere a datelor cardurilor bancare și a codului de securitate, un laptop, mai multe telefoane mobile, precum şi mai multe carduri.