Cardul de sănătate, în dezbatere

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cardul de sănătate, în dezbatere

Sănătate 01 Februarie 2011 / 00:00 552 accesări

Preşedintele Societăţii Naţionale a Medicilor de Familie, dr. Rodica Tănăsescu, a declarat, după dezbaterea publică privind cardul de sănătate, că “ceea ce se face este un experiment pe seama medicilor de familie şi a pacienţilor”. Potrivit normelor, medicii de familie ar trebui să susţină financiar introducerea sistemului şi a datelor pentru pacienţi, a spus dr. Tănăsescu. La rândul său, preşedintele Patronatelor Medicilor de Familie, dr. Doina Mihăilă, a arătat că medicii de familie, ca furnizori de servicii medicale, trebuie să suporte costurile pentru introducerea cardului şi introducerea datelor, ceea ce, în opinia sa, nu este normal, fiind de părere că acest lucru ar trebui făcut de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. În plus, ea a subliniat că este prevăzută obligativitatea introducerii RH-ului şi a grupei sanguine pentru care pacienţii trebuie să plătească, acestea nefiind gratuite. Reprezentanţii organizaţiilor participante au făcut referire la faptul că nu trebuie impus cardul de sănătate şi că ar trebui să se ţină seama de opţiunea fiecăruia, de credinţa sa, de drepturile omului. Ei au adus în discuţie şi dezbaterea din 18 noiembrie 2010, când li s-a promis că se vor analiza alternative la cardul de sănătate, lucru care nu s-a întâmplat.

Taguri articol


12