Cardul de sănătate, în dezbatere publică

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ne priveşte pe toţi!

Cardul de sănătate, în dezbatere publică

Sănătate 10 Noiembrie 2010 / 00:00 452 accesări

Asociaţia Pentru Apărarea Drepturilor Omului în România - Comitetul Helsinki (APADOR-CH) solicită organizarea unei dezbateri publice pe tema modificărilor la legea reformei în sănătate, invocând impactul pe care prevederile proiectului îl poate avea asupra drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, \"în special asupra dreptului la viaţă privată\". Solicitarea APADOR-CH a fost transmisă marţi Ministerului Sănătăţii (MS). Proiectul de act normativ de modificare a legii reformei în sistemul sanitar a fost afişat pe pagina de internet a MS şi supus dezbaterii publice, termenul stabilit pentru primirea de comentarii şi propuneri fiind de zece zile. Potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă al MS, românii vor beneficia de servicii medicale numai în baza unui card de sănătate. Pe cardul naţional de sănătate vor fi trecute datele de identitate, codul numeric personal, codul asiguratului, data expirării, numărul de identificare şi acronimul casei de asigurări de sănătate care îl emite, precum şi numărul de identificare a cardului. Totodată, cardul ar urma să conţină date care vor fi stocate pe un cip. Astfel, cip-ul va conţine diagnostice medicale cu risc vital, grupa sanguină şi Rh-ul asiguratului, tratamente speciale, proteze, statusul acestuia (sănătos sau bolnav cronic), precum şi dacă este donator de organe. În cip vor fi găsite şi informaţii privind numărul de solicitări de servicii medicale, plata contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate, dar şi date despre medicul de familie - nume, prenume, contact sau menţiuni despre coasiguraţi. Asiguratul va plăti contravaloarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate şi costurile aferente distribuţiei acestuia. Medicul Victor Zota consideră însă că înscrierea pe cardul naţional de sănătate a calităţii de donator de organe este o mare greşeală, iar măsura va afecta grav sistemul de transplant şi va crea o mare confuzie în rândul populaţiei. \"Această măsură, care a fost respinsă de către mai multe comisii de specialitate ale Camerei Deputaţilor, va afecta grav sistemul naţional de trasplant. Înscreirea calităţii de donator pe cardul naţional de sănătate nu va avea nici pe departe efectul scontat de anumite persoane. Nicio ţară cu multă experienţă în domeniu nu a reuşit să îmbunătăţescă activitatea de transplant înscriind pe card calitatea de donator\", a declarat, luni, medicul Zota. Potrivit coordonatorului naţional de transplant, un proiect de modificare a legii sănătăţii privind cardul naţional şi înscrierea calităţii de donator pe acest act a primit aviz negativ din partea mai multor comisii de specialitate din Camera Deputaţilor. \"În prezent se încearcă aprobarea actului prin Hotărâre de Guvern. Este o mare greşeală. Înscrierea calităţii de donator în cardul naţional de sănătate care va costa 45 de lei va crea haos în legislaţie. Sunt de acord cu instituirea acordului prezumat, adică orice om să spună din timpul vieţii dacă refuză să fie donator. Dar să înscrii acest lucru în cardul naţional este o mare eroare\", a adăugat Zota.



12