Cardurile de sănătate, tipărite până la jumătatea anului viitor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Linii de producţie suplimentare la Imprimeria Naţională

Cardurile de sănătate, tipărite până la jumătatea anului viitor

Sănătate 31 August 2013 / 00:00 374 accesări

Povestea cardurilor de sănătate, deşi aflată abia la început, a stârnit deja discuţii şi controverse. Scandalul, avându-i ca protagonişti pe medicii de familie care s-au opus vehement să împartă cardurile de sănătate, s-a stins, potrivit ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu. El a declarat luni, la Constanţa, că distribuirea cardurilor prin intermediul medicilor de familie era cea mai proastă soluţie şi că are „termen“ până în 15 septembrie să abroge această prevedere şi să elaboreze un nou proiect de act normativ în acest sens, menţionând că va apela, în final, la un set de „măsuri combinate“.

Şeful Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Cristian Buşoi, spune că în perioada următoare va începe realizarea cardurilor de sănătate pentru Bistriţa-Năsăud, după ce s-a încheiat procedura pentru Argeş şi Arad, iar până la jumătatea anului 2014, cardurile ar putea fi tipărite pentru toată ţara. „Am produs până acum, s-au produs, de fapt, la Imprimeria Naţională, cardurile de sănătate pentru judeţele Argeş şi Arad şi va începe producţia pentru Bistriţa-Năsăud. Înţeleg că cei de la Imprimeria Naţională vor veni cu linii de producţie suplimentare şi, în funcţie de decizia politică care va fi luată în luna septembrie, legată de distribuţie, putem să şi începem acest proces“, a afirmat preşedintele CNAS. Concret, el a precizat că Imprimeria Naţională trebuie să realizeze 7,5 milioane de carduri, iar dacă totul va merge în acest ritm, cardurile ar putea fi tipărite pentru toate judeţele până la jumătatea anului viitor. „Imprimeria Naţională are de onorat un contract de 7,5 milioane de carduri. Dacă se merge în acest ritm, probabil că până la mijlocul anului viitor sunt mari şanse şi îmi doresc foarte mult acest lucru, pentru că este un proiect strategic extrem de important pentru sistemul de asigurări de sănătate, să avem toate cardurile produse“, a precizat Buşoi. Întrebat cine va distribui aceste carduri, preşedintele CNAS a menţionat că în două-trei săptămâni va fi luată o decizie în acest sens la nivelul Guvernului.



12