Care este starea copiilor din Argeș internați la Spitalul „Marie Curie“?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ce investigații se mai fac?

Care este starea copiilor din Argeș internați la Spitalul „Marie Curie“?

Sănătate 17 Februarie 2016 / 18:14 513 accesări

Ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu, a vizitat, în dimineața de 17 februarie, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Marie Curie” din Capitală. Demnitarul a discutat cu personalul medical despre starea de sănătate a copiilor din județul Argeș internați în spitalul bucureștean, cu sindromul hemolitic-uremic. “Am mers personal la micuții internați să văd care este starea lor de sănătate. Am constatat că părinții au mare încredere în personalul medical. Am discutat cu conducerea spitalului și m-am asigurat că au la dispoziție toate medicamentele necesare în terapia sindromului hemolitic-uremic”,a declaratministrul. În prezent, în spitalul bucureștean mai sunt internați 8 copii, 5 dintre aceștia fiind cu evoluție favorabilă, internați în secția de nefrologie, iar ceilalți 3 în stare staționară, dar gravă, internați în secția de terapie intensivă (ATI). Ministerul Sănătății va continua anchetele epidemiologice, precum și investigațiile administrative în acest caz. Pentru că s-a ridicat problema ca ministrul să demisioneze, oficialul a anunțat că nu va face acest lucru, pe motiv că nu așa se rezolvă problema. Patriciu Achimaş-Cadariu a fost chemat miercuri, 17 februarie, în Comisia pentru Sănătate a Camerei Deputaţilor, pentru a fi audiat cu privire la situaţia copiilor internaţi la Spitalul ”Marie Curie” diagnosticaţi cu sindromul hemolitic-uremic şi a celor 3 care au decedat.

NU DEMISIONEAZĂ! În cadrul audierilor, deputatul ALDE Graţiela Gavrilescu şi deputatul PSD Călin Potor au cerut demisia ministrului. Însă Patriciu Achimaş-Cadariu a declarat că nu intenţionează să demisioneze. ”Ultima perioadă a fost dificilă, nu cred că cineva se poate pune în pielea părinților acestor copii. Nu cred că demisia mea rezolvă această problemă”, a spus oficialul. ”Asta este realitatea, e o chestiune absolut inexplicabilă și sunt foarte frustrat că nu avem rezultatele la această anchetă, dar nu pot să oblig pe nimeni să dea alte rezultate decât realitatea. Ancheta s-a desfășurat în conformitate cu procedurile standard existente. După cum știți, am făcut apel și la colegii noștri din Europa și o să vă dăm mai multe detalii după audierea de la Parlament”, a declarat ministrul.

Investigație epidemiologică

Microbiologul prof. univ. dr. Alexandru Rafila, consilier onorific al ministrului Sănătății, a declarat că va fi făcută o investigație epidemiologică în județul Argeș în zonele de unde provin copiii cu sindrom hemolitic-uremic. ”Cum investigația epidemiologică este una dintre căile care ne-au mai rămas la dispoziție, vom merge pentru a căuta să vedem dacă reușim să găsim în arealul imediat apropiat sursa, care poate să fie animalul. Bovinele, în general, sunt cele care poartă sau răspândesc acest microorganism. (...) Și investigația microbiologică, care se va realiza prin prelevarea probelor de către colegii noștri de la DSP Argeș, va merge exact în aceste zone și încercăm să găsim sursa acestei infecții”, a spus prof. dr. Rafila, citat de Agerpres. El a afirmat că în Germania, în anul 2011, investigația a durat 72 de zile. ”Prima dată au spus că sunt castraveții din Spania, după aceea roșiile din Grecia, la sfârșit au fost germenii de porumb din Egipt care ar fi fost împachetați de un lucrător care era purtător al acestui microorganism și prin mâna căruia ar fi trecut cerealele consumate în jumătate din Germania. Nu suntem acum presați de timp. Dacă E.coli există în gospodăria cuiva, care, știu eu, are o microproducție pentru produse alimentare pe care le împarte cu vecinii sau familia, cu siguranță că se va găsi sursa acestei infecții”, a spus microbiologul.

Taguri articol


12