Care sunt 70% din nemulţumirile pacienţilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Care sunt 70% din nemulţumirile pacienţilor

Sănătate 24 Iunie 2015 / 00:00 467 accesări

Lumea se plânge mai mult de calitatea serviciilor medicale decât de lipsa medicamentelor, 70% din nemulţumirile pacienţilor având drept cauză lipsa unui management al calităţii şi doar 30% lipsurile materiale, a spus preşedintele Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor - CoNAS, Vasile Cepoi, la conferinţa Mediafax Talks about Health Reform. ”Lumea nu se plânge foarte mult de medicamente. Instituţia pe care o conduc are misiunea să îmbunătăţească şi calitatea serviciilor din spitale. Suntem însă în perioada de extindere şi vom extinde managementul calităţii serviciilor până la medicina de familie şi toate celelalte categorii de furnizori de servicii medicale sau sanitare”, a spus Cepoi. Potrivit preşedintelui CoNAS, cel mai mare consumator de resurse este spitalul şi acest consum este cauzat de faptul că presiunea asupra spitalelor este extrem de mare. ”Presiunea pe spitale este extrem de mare. Mecanismul prin care Casa de Asigurări de Sănătate încearcă să reducă numărul de internări, să contracteze doar un număr de servicii pe an, nu a dat rezultatele scontate, pentru că în fiecare an spitalele realizează un număr de internări mai mare cel decontat de Casa de Asigurări. Acest lucru generează insatisfacţie şi risc pentru pacient, pentru că sumele alocate pentru tratarea unui pacient se distribuie la un pacient şi ceva. Deci, există un risc în ceea ce priveşte posibilitatea ca pacienţii să nu fie trataţi conform protocoalelor şi celor mai bune practici. Un prim pas pe care ar trebui să-l facă ar fi să încerce să reducă acest număr de internări. Există presiune pe spitale, pentru că serviciile medicilor de familie şi din ambulatorii nu sunt eficace şi atunci pacienţii ajung în spital”, a adăugat Cepoi. Potrivit preşedintelui CoNAS, se spune că virarea centrului de greutate de la spital pe ambulatoriu ar însemna şi transferul de fonduri din spital spre ambulator. ”Trebuie să extindem aceste abilităţi la toate sectoarele. Din analize făcute de noi până în prezent, rezultă că insatisfacţia pacienţilor şi o serie de ineficienţe în activitatea sistemului de sănătate se datorează unei organizări ineficiente, cauzată de neimplementarea unui sistem de management al calităţii. 70% din aceste lucruri se întâmplă din cauza lipsei de organizare şi doar 30% se datorează unor lipsuri materiale. De aceea, încercăm să îi determinăm pe toţi cei care se ocupă de managementul sistemului de sănătate să identifice care sunt problemele care duc la rezultate indezirabile şi să găsească modalităţile de rezolvare a lor”, a spus Cepoi. Preşedintele CoNAS a făcut referire şi la medicamentele foarte ieftine. ”Fără a intra prea mult în sfera medicamentelor, aş menţiona faptul că medicamentele au ajuns la preţuri atât de mici - 4 lei tratamentul hipertensiunii arteriale (HTA) pe lună şi cinci lei sindromul dislipidemic -, îmi aduce din nou în atenţie problema riscului asigurat. Iar abordăm unilateral şi secvenţial problemele sistemului de sănătate şi, am să repet, sistemul de asigurări, spune în lege, acoperă riscurile financiare determinate de boală. Şi eu întreb: este un risc financiar tratamentul de 4 lei al HTA sau este un risc financiar faptul că am de urmat un tratament de 100 milioane pe lună şi nu am cum să plătesc? Să facem listă de aşteptare la expectorante sau la hepatita cronică şi la cancer? Dacă am porni de la acest aspect, ar trebui să definim corect pachetul de servicii de sănătate şi am putea acoperi nevoile de servicii de sănătate şi riscurile de boală. Nici firmele de medicamente nu ar trebui să plătească clawback pentru aceste medicamente ieftine. Deci, la ce să facem liste de aşteptare, la expectorante sau la cancer?”, a spus Cepoi.

Taguri articol


12