Care sunt filmele care se bat pentru Premiul César

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Este oficial

Care sunt filmele care se bat pentru Premiul César

Divertisment 01 Februarie 2018 / 14:05 838 accesări

"120 battements par minute", "Au revoir là-haut" şi "Barbara" se numără printre lungmetrajele nominalizate la premiul César pentru cel mai bun film, a anunţat, miercuri, la Paris, L'Académie des Arts et Techniques du Cinéma, care decernează prestigioasele trofee.

"Le brio", "Patients", "Petit paysan" şi "Le sens de la fête" completează lista peliculelor nominalizate la premiul pentru cel mai bun lungmetraj, potrivit site-ului oficial al academiei, scrie Mediafax.

De asemenea, Robin Campillo ("120 battements par minute"), Albert Dupontel ("Au revoir là-haut"), Mathieu Amalric ("Barbara"), Julia Ducournau ("Grave"), Hubert Charuel ("Petit Paysan"), Michel Hazanavicius ("Le redoutable") şi Eric Toledano şi Olivier Nakache ("Le sens de la fête") sunt nominalizaţi la premiul César pentru cea mai bun regie.

"Le grand méchant renard et autres contes...", "Sahara" şi "Zombillénium" au fost nominalizate la premiul pentru cel mai bun lungmetraj animat, iar "12 jours", de Raymond Depardon, "A voix haute - la force de la parole", de Stéphane de Freitas, "Carré 35", de Eric Caravaca, "I am not your negro", de Raoul Peck, şi "Visages villages", de Agnès Varda, au fost nominalizate la trofeul pentru cel mai bun documentar.

La premiul César pentru cel mai bun film străin au fost nominalizate "The Nile Hilton Incident", de Tarik Saleh, "Dunkirk", de Christopher Nolan, "L'échange des princesses", de Marc Dugain, "Loveless", de Andreï Zviaguintsev, "La la land", de Damien Chazelle, "Noces", de Stephan Streker, şi "The square", de Ruben Ostlund.

La categoria "cea mai bună actriţă" au fost nominalizate Jeanne Balibar ("Barbara"), Juliette Binoche ("Un beau soleil intérieur"), Emmanuelle Devos ("Numéro une"), Marina Foïs ("L'atelier"), Charlotte Gainsbourg ("La promesse de l'aube"), Doria Tillier ("Monsieur & Madame Adelman"), Karin Viard ("Jalouse"), iar la categoria "cel mai bun actor" concurează Swann Arlaud ("Petit paysan"), Daniel Auteuil ("Le brio"), Jean-Pierre Bacri ("Le sens de la fête"), Guillaume Canet ("Rock'n roll"), Albert Dupontel ("Au revoir là-haut"), Louis Garrel ("Le redoutable") şi Reda Kateb ("Django").

Cea de-a 43-a gală a premiilor César va avea loc pe 2 martie, la Sala Pleyel din Paris.



12