Melbourne, al doilea mare oraș din Australia, conduce, pentru al șaptelea an consecutiv, topul orașelor cu cea mai bună calitate a vieții realizat de Economist Intelligence Unit's (EIU) după analizarea a 140 de orașe din întreaga lume, informează DPA.
La alcătuirea clasamentului au fost luate în considerare cinci criterii: stabilitate, sănătate, cultură și mediu, educație și infrastructură. Melbourne a primit scoruri perfecte pentru sănătate, educație și infrastructură, astfel că a realizat un scor general de 97,5 dintr-un maxim posibil de 100.
Următoarele locuri din ''2017 Global Livability Ranking'' sunt ocupate, în ordine, la un scor foarte strâns, de capitala Austriei, Viena, cu un scor de 97,4, urmată de trei orașe din Canada (Vancouver, Toronto și Calgary), două orașe din Australia (Adelaide și Perth), capitala Noii Zeelande, Auckland, și două orașe din Europa - Helsinki și Hamburg. Orașele care se clasează pe primele locuri "tind să fie orașe de mărime medie din țări bogate cu o densitate relativ scăzută a populației. Aceste orașe pot oferi o gamă largă de activități de recreație fără un nivel ridicat de criminalitate sau infrastructură împovărătoare", susțin autorii raportului.
La polul opus, cel mai rău stau Damascul, locul 140 din 140 de orașe, cu un scor general de 30,2, Lagos (Nigeria), Tripoli (Libia), Dhaka (Bangladesh), Port Moresby (Papua Noua Guinee), Alger (Algeria), Karachi (Pakistan), Harare (Zimbabwe), Duala (Camerun) și Kiev (Ucraina).
Raportul EIU scoate în evidență faptul că, în ultimii ani, a avut loc o creștere a instabilității la nivel mondial, ceea ce a afectat punctajul orașelor în special în Europa, unde mai multe metropole au fost victime ale atentatelor teroriste, precum Paris, Manchester și Stockholm. Îngrijorările legate de securitate, inclusiv criza refugiaților, creșterea amenințărilor teroriste și conflictele din Orientul Mijlociu, Europa de Est și Africa au dus la scăderea cu 0,08% a calității vieții la nivel mondial.
Când vine vorba despre clasamentul orașelor în care condițiile de viață s-au îmbunătățit cel mai mult, lider este Teheran, capitala Iranului, urmat de Dubai, Abidjan, Harare și Colombo (Sri Lanka). Pe de altă parte, în topul orașelor unde nivelul de trai a scăzut cel mai mult, pe primele locuri sunt capitalele țărilor afectate de conflicte armate, precum Kiev, Damasc și Tripoli, urmate de Detroit și Moscova.