Cargoul Basel Express a fost salvat! Nava se îndreaptă către Portul Constanța!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cargoul Basel Express a fost salvat! Nava se îndreaptă către Portul Constanța!

Eveniment 30 Decembrie 2016 / 11:29 1184 accesări

Echipajul navei de salvare GSP King, navă multifuncțională de tip offshore a companiei Grup Servicii Petroliere (GSP), a reușit vineri dimineață, în jurul orei 03,30, să remorcheze cargoul panamez Basel Express, aflat în derivă de peste 12 ore la sud de portul Constanța, pe o furtună de gradul 8 Bf, cu vânt din nord de peste 120 km/oră și amplitudinea valului de 12 m înălțime, potrivit Căpităniei Zonale Constanța.

Directorul adjunct al Căpităniei Zonale Constanța, Laurențiu Zanfir, a declarat pentru Agerpres că după două manevre eșuate de remorcare a cargoului Basel Express, încărcat cu porumb, ce rămăsese fără capacitate de propulsie și generare a energiei electrice (blackout), comandantul remorcherului GSP King, a reușit, printr-un procedeu specific și cu o tehnologie de dragaj subacvatic denumită chain-chasser, să agațe ancora navei în derivă, ce grapa pe fundul mării și să remorcheze nava în siguranță către port.

"Toată aprecierea pentru profesionalismul comandantului Eduard Troian, de pe GSP King, care pe o furtună cumplită, cu valuri de 12 m înălțime și vânt de 120 km/ oră, la o distanță de doar 1,7 mile maritime (cca 2 km) de țărm, travers de Eforie Sud, s-a ambiționat să ducă la bun sfârșit această operațiune riscantă, de salvare, în cadrul căreia chiar remorcherul salvator lua benzi de către 35-40 grade, înclinându-se periculos pe bordul de sub vânt. Altfel, nu erau mari șanse de salvare a navei și echipajului, în acele condiții meteo și cu situația de la bord, în care nava nu putea fi guvernată sau pusă în mișcare", a precizat Laurențiu Zanfir.

Citește și:

O navă plutește în derivă în apropiere de Tuzla



12