În condiţiile în care autorităţile locale din mediul rural au o vistierie din ce în ce mai goală, primăriile caută surse alternative de finanțare și în gaură de șarpe. Foarte importantă este atragerea investitorilor, care pot aduce bani la bugetul local. Pe această idee au mizat și autoritățile locale din comuna Adamclisi, care au concesionat un teren din apropierea satului Hațeg, pentru amenajarea unei cariere de piatră. „Suntem în discuții de doi ani cu o firmă care intenționează să se ocupe cu exploatarea pietrei pentru construcții. Le-am concesionat terenul și le-am acordat toate autorizațiile necesare. Avem tot interesul să îi sprijinim, pentru că pot crea noi locuri de muncă”, a spus primarul comunei Adamclisi, Anton Burcea. El a mai spus că, în trecut, a mai fost o firmă care a deschis o carieră de piatră în apropierea satului Zorile. Însă respectiva afacere a fost abandonată la scurt timp de la înființare. „Probabil că investitorii sperau să lucreze la parcul de eoliene pe care intenționam să îl amenajăm pe teritoriul comunei. Dacă proiectul nu s-a mai concretizat, și ei s-au retras”, a explicat Burcea.
NICIUN PERICOL PENTRU CASE Noua carieră va fi amenajată pe o veche pășune neproductivă din satul Hațeg, la o distanță considerabilă de case. Asta înseamnă că locuitorii nu trebuie să își facă griji că lucrările de la carieră (provocarea de explozii, exploatări la adâncime) le vor afecta locuințele, așa cum s-a întâmplat cu ani în urmă, în satul Șipote (comuna Deleni). Cariera din satul Șipote fusese amenajată la aproximativ 50 de metri de case. După câteva săptămâni în care la carieră au fost provocate explozii de suprafață, oamenii s-au trezit cu locuinţele vizibil avariate.