Preşedintele Comisiei Prezidenţiale pentru Educaţie, Mircea Miclea, propune ca noul proiect al legii Educaţiei să cuprindă reconfigurarea carierei didactice, impunerea unor criterii clare referitoare la cine poate să intre în învăţământ şi desfiinţarea concursurilor la nivel judeţean sau naţional pentru selectarea personalului didactic. \"Cred că trebuie reconfigurată cariera didactică, pentru că modul de pregătire a profesorilor este extrem de deficitar. Nu putem să lăsăm să devină profesor un student care nu este integralist sau care nu are medie peste 7 la licenţă. Cum să predai altora când nici tu nu înveţi? Trebuie impuse nişte criterii clare referitor la cine poate să intre în cariera didactică”, a declarat el. Miclea a mai precizat că alte măsuri necesare ar fi: adoptarea modelului strict managerial în universităţi, ierarhizarea acestora, desfiinţarea concursurilor la nivel judeţean sau naţional pentru selectarea personalului didactic astfel încât şcolile să aibă dreptul să selecteze „profesorii de care au nevoie”. Multe dintre aceste subiecte au fost incluse şi în vechiul proiect de lege al Educaţiei, care nu a trecut de Curtea Constituţională. Despre acest lucru, Mircea Miclea spune că „meciul a fost unul mai degrabă politic decât unul cu interes pentru rezolvarea problemelor din sistem”. Menţionăm că ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, vrea ca, până la 1 martie, să se organizeze dezbateri publice cu privire la noul proiect al legii Educaţiei, iar învăţământul să aibă o lege modernă.