Carla Bruni, gazdă pentru primele doamne ale Africii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Carla Bruni, gazdă pentru primele doamne ale Africii

Monden 15 Iulie 2010 / 00:00 431 accesări

● O apariţie inedită ● Nu se întâmplă prea des ca Prima Doamnă a Franţei, Carla Bruni-Sarkozy, să fie eclipsată, dar s-a întâmplat chiar de Ziua Naţională. Zece dintre cele 13 state africane, foste colonii franceze, şi-au trimis, la Paris, primele doamne, pentru a asista la parada de pe Champs Elysees. Printr-o întâmplare sau voit, lângă gazda Carla Bruni-Sarkozy a fost aşezată Prima Doamnă a Camerunului, Chantal Biya. Considerată una dintre cele mai emancipate şi elegante soţii de şef de stat din Africa, Chantal Biya are un stil propriu vestimentar, dar marca sa inconfundabilă o constituie... coafura înfoiată. Aceasta nu renunţă deloc la taparea părului, acum într-o nuanţă de roşu curry şi se simte foarte bine în pielea ei. Chantal Biya nu este recunoscută numai pentru părul înfoiat, ci şi ca o persoană agreabilă, văzută în compania vedetelor momentului, de la Paris Hilton la Sarah Brown, soţia fostului premier britanic. Pieptănătura lui Chantal Biya a devenit foarte populară în Cameron. În Europa, deşi este privită cu admiraţie, nu sunt prea multe femei care să dea fuga la coafor pentru a o copia. Foarte diferite ca stil vestimentar, Carla Bruni-Sarkozy şi Chantal Biya s-au salutat călduros şi au părut să se simtă foarte bine împreună. Atât de bine încât cele două prime doamne au fost aşezate apoi una lângă cealaltă în tribuna oficială, pentru a urmări parada oficială. Celelalte prime doamne nu au constituit o surpriză, unele preferând haine tradiţionale africane, altele, ultima modă de la Paris şi Milano. La Paris au celebrat Ziua Franţei primele doamne din Benin, Burkina Faso, Camerun, Ciad, Republica Centrafricană, Congo-Brazzaville, Gabon, Madagascar, Mali, Mauritania, Niger, Senegal şi Togo. În schimb, autorităţile din Coasta de Fildeş au declinat invitaţia. Carla Bruni-Sarkozy a părut să aibă parte de cel mai agreabil moment de protocol în compania omoloagelor sale din Africa. Soţul său, în schimb, şi-a petrecut ziua sub semnul criticilor vehemente din ţară şi străinătate pentru că a preferat să petreacă Ziua Naţională a Franţei în compania unora dintre cei mai notorii criminali de război. Cel mai controversat este Idriss Déby, preşedintele din Ciad, care a preluat puterea în urmă cu trei ani, în urma unei lovituri de stat.

● Paradă în ordine alfabetică ● Parada aeriană, condusă de avioanele Alpha Jet, a deschis ceremoniile. Ulterior, reprezentanţii a 13 ţări africane au început să defileze pe cel mai frumos bulevard din lume, în ordine alfabetică: Benin, Burkina Faso, Camerun, Republica Centrafricană, Congo, Gabon, Madagascar, Mali, Mauritania, Niger, Senegal, Ciad şi Togo. Anul acesta se împlinesc 50 de ani de când aceste naţiuni africane şi-au declarat independenţa. În total, 4.400 de militari din forţele franceze şi africane au defilat, precum şi 241 membri ai cavaleriei, 82 motociclete, 79 avioane şi 38 de elicoptere. Parada a fost închisă de opt paraşutişti, care au înfruntat vremea rea pentru a ateriza în faţa tribunei oficiale din Place de la Concorde, tribună îmbrăcată în culorile Franţei, culorile europene şi ale statelor africane. ”Sărbătorim o legătură de sânge, legătura născută din contribuţia trupelor africane la apărarea şi eliberarea Franţei”, a afirmat preşedintele Sarkozy într-un mesaj transmis participanţilor la paradă. Din cauza crizei economice şi a reducerilor bugetare, petrecerile în aer liber organizate la Palatul Elysee şi alte instituţii oficiale de la Paris au fost anulate. Tradiţionalul spectacol de muzică, lumini şi artificii a avut însă loc în cursul serii. Prin decizia de a anula recepţia de la Elysee, Franţa a făcut economii de 750.000 de euro.

Taguri articol


12