Al treilea album al Carlei Bruni-Sarkozy va fi lansat pe 21 iulie, în Franţa şi în mai multe ţări din Europa şi va conţine 14 titluri, cu tendinţă folk, majoritatea scrise şi compuse de prima doamnă a Franţei. Albumul va include o melodie americană făcută celebră de Bob Dylan, o alta în italiană, dar şi una pe versurile unui poem de Michel Houellebecq (cunoscut mai ales pentru romanul “Particulele elementare”), “La Possibilité d\'une île”, a indicat agentul lui Bruni, Bertrand de Labbey. Una dintre piese se numeşte “Ma came” (Drogul meu) şi este un cîntec de dragoste scris în urmă cu doi ani, a precizat agentul. “95% dintre cîntece au fost scrise înainte de întîlnirea cu preşedintele francez Nicolas Sarkozy, care a avut loc în toamna anului 2007”, a adăugat De Labbey. Carla Bruni-Sarkozy, în vîrstă de 40 de ani, a înregistrat, de asemenea, o piesă compusă de Julien Clerc, “Déranger les pierres”, pe care acesta o va include, într-o versiune proprie, pe albumul lui, programat pentru lansare în septembrie. Titlul albumului Carlei Bruni nu a fost încă făcut public. Albumul nu este finalizat, pentru că, deşi nu există perfecţiune în zilele noastre, ea este o perfecţionistă, a indicat agentul.
Apărut în 2002, primul album al fostului top model italian, “Quelqu\'un m\'a dit”, a fost destul de apreciat de public şi de critici. Albumul s-a vîndut în 1,2 milioane de exemplare în Franţa şi în 800.000 de copii în străinătate. Cel de-al doilea album, “No promises”, lansat la începutul anului 2007, care cuprinde melodii pe texte ale unor poeţi anglo-saxoni, nu a avut acelaşi succes. Albumul s-a vîndut în doar 80.000 de exemplare în Franţa.