Prima Doamnă a Franţei, considerată o femeie frumoasă, bogată şi cu o influenţă enormă, a declarat recent că a recurs cu regularitate la serviciile unui psiholog în ultimii opt ani. Fostul top-model internaţional a făcut această mărturisire în timpul filmărilor pentru un documentar despre viaţa ei, realizat de un post de televiziune francez, care va fi difuzat la sfîrşitul lunii. Presa nu cunoaşte deocamdată detalii despre problemele de natură psihologică de care suferă soţia preşedintelui Nicolas Sarkozy. Redactorii site-ului francez Plurielles.fr, care susţin că au vizionat secvenţe din acest documentar, au declarat: ”Bruni îşi va dezgoli sufletul în faţa poporului francez. Ea modifică tradiţia, explicînd cum se comportă şi ce se petrece în mintea unei Prime Doamne a Franţei”. Pentru prima oară în istoria Franţei, Prima Doamnă va vorbi la un post public de televiziune despre motivele care au determinat-o să meargă la psiholog în urmă cu opt ani. Ea va oferi, totodată, informaţii despre modul în care decurgeau şedinţele de terapie şi motivele pentru care acestea au continuat atît de mult timp. ”Este atît de imprevizibilă şi atît de deschisă despre viaţa ei, încît nu poţi niciodată să ghiceşti ceea ce va spune”, notează site-ul francez Purepeople.
Carla Bruni, în vîrstă de 41 de ani, s-a aflat în mod constant în atenţia presei, după căsătoria ei cu Nicolas Sarkozy, în urmă cu aproape doi ani. Fotografii nud ale ei, datînd din perioada în care era un model apreciat, sînt publicate cu regularitate în ziarele şi în revistele franceze. Ea a stîrnit numeroase controverse în presă referitoare la numărul mare al foştilor ei iubiţi şi a provocat cîteva remarci sarcastice nediplomatice la adresa soţului ei. Carla Bruni este acuzată, totodată, că a provocat leşinul lui Nicolas Sarkozy, pe care îl obligă să urmeze un regim de fitness prea intensiv şi o dietă mult prea severă. O parte a presei franceze o consideră drept ”puterea din spatele tronului politicii franceze” şi e de părere că deţine o influenţă mult prea mare asupra soţului ei. Anumite cercuri susţin că ea a influenţat alegerea bunului ei prieten Frederic Mitterand în funcţia de ministru al Culturii. Frederic Mitterand se află, în prezent, în centrul unui scandal sexual, după ce a recunoscut că a apelat la serviciile unor băieţi prostituaţi din Thailanda. El pledează, totodată, pentru eliberarea cineastului Roman Polanski, reţinut în Elveţia, care riscă să fie extrădat în SUA, fiind acuzat că a întreţinut, în urmă cu 30 de ani, raporturi sexuale cu o adolescentă de 13 ani.