Carla Bruni-Sarkozy recunoaşte că temperamentul soţului său sperie oamenii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Carla Bruni-Sarkozy recunoaşte că temperamentul soţului său sperie oamenii

Monden 18 Februarie 2009 / 00:00 475 accesări

Prima doamnă a Franţei a declarat într-un interviu controversat, acordat publicaţiei ”International Herald Tribune”, că temperamentul soţului său, Nicolas Sarkozy, îi sperie uneori pe oameni. Carla Bruni a mărturisit că încearcă să îmblînzească, atît cît poate, celebrul temperament agresiv al soţului ei. Prima doamnă a Franţei l-a descris pe şeful statului francez drept ”un despot înfricoşător, care necesită eforturi constante pentru a fi calmat”. Carla Bruni, care şi-a păstrat numele de fată pe care l-a folosit în cariera ei de cîntăreaţă pop, a declarat: ”Mulţi oameni se tem de el, nu doar din cauza funcţiei lui, cît din cauza temperamentului său. Nu cred că a avut vreodată timp pentru «la dolce vita». I-am arătat cum se procedează”, a adăugat Carla Bruni. Raporturile avute de Nicolas Sarkozy cu femeile din trecutul său au fost descrise ca fiind ”schimburi brutale”, de către prima doamnă a Franţei. Astfel, se ştie că cel puţin una dintre fostele partenere ale actualului preşedinte francez a depus plîngere la poliţie din cauza comportamentului lui brutal. De asemenea, o presupusă violenţă domestică între Sarkozy şi fosta lui soţie, Cecilia - cu care a fost căsătorit 10 ani, pînă la alegerile prezidenţiale din mai 2007 -, a fost descrisă în biografia scrisă de reputatul autor francez Hubert Coudurier, publicată anul trecut. Nicio acuzaţie oficială nu a fost formulată împotriva lui Sarkozy în urma acestui presupus incident. În schimb, Nicolas Sarkozy a decis să se mute din reşedinţa din Neuilly-sur-Seine, unde locuia împreună cu Cecilia, într-o casă dintr-o suburbie a Parisului, fiind găzduit de un prieten. Fosta soţie a refuzat să voteze pentru soţul ei în timpul campaniei prezidenţiale din 2006 şi nu a participat la petrecerea de după victoria în alegeri.

Carla Bruni, care are un copil dintr-o relaţie anterioară, a vorbit şi despre intenţia ei de a avea un alt copil, cu Sarkozy. Preşedintele francez are deja trei băieţi şi două fiice vitrege din cele două căsătorii precedente. Celebră în trecut pentru cariera de fotomodel, Carla Bruni, care a pozat pentru o reclamă nud în 1993, a vorbit şi despre încercările sale de a îmbunătăţi starea de sănătate şi stilul de viaţă ale soţului ei. Astfel, Sarkozy, în vîrstă de 53 de ani, face jogging în fiecare dimineaţă, face fitness supravegheat de soţia lui şi a acceptat să angajeze un antrenor personal. Ea a reuşit, totodată, să îl facă Sarkozy - care a recunoscut că este dependent de ciocolată - să renunţe la produsele dulci rafinate, despre care se ştie că pot provoca schimbări bruşte ale stării de spirit. Celor care încă o mai consideră un top model şi o legendă a stilului, Carla Bruni le spune că femeile de peste 25 de ani ar trebui să nu se mai machieze, deoarece acest lucru îmbătrîneşte tenul. Prima doamnă a Franţei a făcut aceste declaraţii în timp ce se afla în Burkina Fasso, pe coasta de vest a Africii, în calitate de ambasador al bunăvoinţei. Palatul Elysée a refuzat să facă orice comentariu despre viaţa personală a preşedintelui Nicolas Sarkozy.



12