A revenit în actualitate, odată cu lansarea unui nou album, iar acum, fosta Primă Doamnă a Franţei nu se mai opreşte din dezvăluiri. Şi îi tot face frumoase declaraţii de dragoste soţului său! Carla Bruni-Sarkozy este sigură că şi-a găsit perechea şi exclude un divorţ de fostul preşedinte francez, Nicolas Sarkozy. ”M-am măritat târziu şi am privit căsătoria ca pe un lucru foarte serios: nu pot să mă imaginez despărţită şi, nici într-un caz, alături de alt bărbat. Vreau să dureze până la moarte. O uniune ţine doar dacă eşti conştient că se poate desface în orice moment. Dacă negi posibilitatea eşecului, pierzi din vedere esenţialul”, a declarat cântăreaţa. Fostul model convertit în cântăreaţă a recunoscut că simte trecerea timpului şi se teme de îmbătrânire, o vede atât pe faţă, cât şi pe corp. Dar, pretinde ea, bărbaţii sunt chiar mai sensibili. ”Chiar şi tipii ca soţul meu, atât de virili, de puternici în aparenţă, sunt în realitate foarte fragili”, a subliniat vedeta în vârstă de 45 de ani. Să intuim că Nicolas Sarkozy a intrat în criza bărbatului de vârsta a doua...