Carles Puigdemont va candida la alegerile din 26 mai, din exil

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Carles Puigdemont va candida la alegerile din 26 mai, din exil

Externe 11 Martie 2019 / 09:06 717 accesări

Fostul lider catalan Carles Puigdemont, care trăieşte în exil autoimpus în Belgia, va candida la alegerile europarlamentare din 26 mai. Puigdemont este principalul candidat al partidului Junts per Catalunya, relatează Reuters, scrie news.ro.

Carles Puigdemont, în vârstă de 56 de ani, a fugit din Spania în octombrie 2017, după ce Madridul a decis să conducă direct Catalonia, în contextul în care regiunea îşi proclamase unilateral independenţa în baza unui referendum considerat ilegal de justiţia spaniolă.

“Este momentul să facem încă un pas pentru internaţionalizarea dreptul Cataloniei la autodeterminare, din inima Europei către toată lumea”, a notat Puigdemont pe Twitter.

Puigdemont şi alţi cinci foşti lideri catalane aflaţi în exil în ţări din Europa ar fi arestaţi dacă s-ar întoarce în Spania. Puigdemont, care a fost preşedintele catalanilor timp de aproximativ 22 de luni, este acuzat de rebeliune.

Oriol Junqueras, liderul partidului proindependenţă ERC, care este judecat la Madrid alături de alţi 11 politicieni catalane pentru rolul avut în mişcarea din 2017, va candida şi el la alegerile europarlamentare.

Taguri articol


12