Mijlocaşul ofensiv al echipei Sporting Lisabona, Carlos Martins, este dorit atît de Dinamo Bucureşti cît şi de Steaua, cele două grupări fiind interesate de varianta unui împrumut, susţine cotidianul portughez “O’Jogo”, în ediţia de joi. Potrivit sursei citate, Martins este nemulţumit de situaţia sa la Sporting, grupare cu care are contract pînă în 2008. Carlos Martins nu a făcut parte din lotul de 18 jucători ai formaţiei din Lisabona la ultimele patru meciuri şi s-a arătat dispus să părăsească în ianuarie 2007 actuala sa echipă. “Steaua şi Dinamo Bucureşti, două din principalele embleme ale României, sînt interesate de situaţia internaţionalului portughez. Împrumut, cu opţiune de cumpărare, este soluţia care le interesează”, scrie “O’Jogo”. Jurnalul portughez menţionează că antrenorul echipei Dinamo, Mircea Rednic, îl consideră pe Carlos Martins un fotbalist “peste medie”, iar finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, are ca ţintă preferată piaţa portugheză pentru întărirea echipei.