Carmen Electra, Paris Hilton şi Whitney Houston, invitate la Mamaia!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Carmen Electra, Paris Hilton şi Whitney Houston, invitate la Mamaia!

Eveniment 14 Iulie 2009 / 00:00 891 accesări

Cunoscutul creator de modă Cătălin Botezatu a anunţat că intenţionează să aducă pe litoralul românesc trei supervedete internaţionale: Carmen Electra, Paris Hilton şi Whitney Houston, pentru a-i delecta pe clienţii clubului Bamboo din Mamaia. „Noi purtăm discuţii cu impresarii celor trei vedete şi intenţionăm să le aducem aici. Paris Hilton are un concert pe 22 iulie, la Los Angeles şi vedem dacă, pe urmă, va veni în Mamaia”, a menţionat Botezatu, dezminţind zvonurile apărute în presa bucureşteană, conform cărora Carmen Electra va sosi, în acest weekend, în clubul Bamboo din staţiunea Mamaia, unde designerul este acţionar. De asemenea, renumitul creator de modă a mai declarat că Whitney Houston va sosi, probabil, în acelaşi club, la sfîrşitul lunii august, iar despre aducerea lui Carmen Electra a susţinut că încă poartă tratative. Deocamdată, nu se cunoaşte ordinea în care cele trei vedete vor sosi la Mamaia, cert este că Whitney Houston va veni, probabil, la sfîrşitul lunii august.

Una din celebrele frumuseţi ale filmului Baywatch şi renumită pentru spectacolele pline de erotism, în ciuda vîrstei de 37 de ani, Carmen Electra va fi cazată la hotelul Rex din Mamaia, va avea la dispoziţie, în permanenţă, un elicopter şi un corp de pază format din cinci bodyguarzi.

A doua vedetă care urmează să fie prezentă, în această vară, pe litoralul românesc, Paris Hilton, nepoata fondatorului imperiului hotelier Hilton, Barron Hilton, va veni cu o „armată” de specialişti care îi vor sta la dispoziţie. De la hairstylist şi make-up artist, pînă la bucătar personal şi două asistente, staff-ul său va fi format din 15 persoane. Artista va susţine, la Mamaia, un show cu propria trupă de dansatori. Una dintre cele mai controversate vedete internaţionale, Paris Hilton, este model, actriţă, designer vestimentar, cîntăreaţă, dar a atras atenţia şi datorită vieţii personale zbuciumate, prin lucruri care nu sînt demne de laudă, precum celebrul scandal „sex tape” din anul 2004 sau cele cîteva zile petrecute, în 2007, după... gratii.

Whitney Houston este una dintre cele mai apreciate interprete americane, care se poate lăuda cu o colecţie de peste 400 de trofee şi peste 170 de milioane de albume, single-uri şi videoclipuri vîndute, de la debutul pe piaţa muzicală, din 1985. În vîrstă de 45 de ani, Houston a divorţat, anul trecut, de Bobby Brown şi îşi continuă cariera muzicală, plănuind lansarea unui nou album, pe 1 septembrie.



12