Cea de-a XXXIX-a ediţie a Festivalului Internaţional al Muzicii şi Dansului a coborât cortina, după un maraton cultural de neegalat, care a debutat pe 27 octombrie, cu premiera absolută la Constanţa a operei „Turandot”, de Puccini. Festivalul s-a încheiat, ieri seară, cu o capodoperă a genului vocal-simfonic, „Carmina burana”, de Carl Orff. La fel ca şi la celelalte 13 spectacole de operă, operetă, balet, musical şi concerte simfonice de pe agenda festivalului, sala Teatrului Naţional de Operă şi Balet (TNOB) „Oleg Danovski”, organizator şi gazdă a amplului eveniment, a fost arhiplină.
Faimoasele cântece profane - descoperite la mănăstirea benedictină Beuren, într-un manuscris în latină, datat din secolul al XIII-lea - puse pe note de Carl Orff, în interpretarea orchestrei simfonice şi a corului TNOB, pregătit de Adrian Stanache, şi a corului de copii al Colegiului Naţional de Arte „Regina Maria”, care a cântat de la balcon, dar şi de pe scenă, au transpus publicul într-o lume magică, departe de tumultul cotidian, sub bagheta maestrului Radu Ciorei. Intervenţiile celor trei solişti, soprana Laura Eftimie, tenorul Doru Iftene şi baritonul bucureştean Ştefan Ignat, au cucerit publicul. „Este un debut pentru mine, o partitură dificilă pentru o soprană”, a spus Laura Eftimie. „Mă bucur pentru acest final reuşit de festival. Puţine sunt concertele de o asemenea anvergură”, a declarat, după concert, baritonul Ştefan Ignat.
La finalul spectacolului, copiii din corul Colegiului „Regina Maria” au scandat numele profesorului care i-a pregătit, Horaţiu Alexandrescu.
ULTIMUL SPECTACOL DE BALET AL ANULUI „Carmina burana” a fost precedată, sâmbătă seară, de o altă capodoperă, de această dată în paşi de balet: „Lacul lebedelor”, de Ceaikovski, în coregrafia lui Mihai Babuşka, după clasicii Petipa-Ivanov. „A fost un spectacol emoţionant şi extenuant. Am încercat să nu plâng, dar nu am reuşit. E un rol greu, foarte greu, dar merită fiecare secundă petrecută pe scenă”, a spus în culise, la finalul spectacolului, Eliza Maxim, care a interpretat dificilul rol dublu: Odette-Odile. Parteneri i-au fost Sergiu Dan - prinţul Siegfried şi Horaţiu Cherecheş - Rothbart. Ei şi-au meritat din plin ropotele de aplauze, la fel ca şi ceilalţi colegi solişti şi ansamblul de balet, dovedind astfel că sunt în formă maximă pentru tradiţionalul turneu din Germania, care va avea loc în luna decembrie.
BILANŢ DE FESTIVAL
„După publicul din fiecare seară, pot să spun că această ediţie a fost cea mai bună care s-a desfăşurat în cei opt ani de când sunt eu la Constanţa. Toate spectacolele au fost de calitate, sălile au fost pline, publicul a stat la coadă la casa de bilete. Cele două premiere, opera „Turandot”, de Puccini, şi spectacolul vocal-coregrafic „Amor caliente”, au avut un succes neaşteptat la public, dar meritat. Toate serile au fost diverse, iar ceea ce le-a unit a fost calitatea. A fost un festival exact cum mi-am dorit. În spatele acestor succese a fost o muncă uriaşă a tuturor compartimentelor, artistic şi tehnic, administrativ, economic”, a spus directorul TNOB, soprana Daniela Vlădescu. În timpul festivalului, aceasta a urcat pe scenă în calitate de gazdă, dar şi de artist, în rolul Hannei Glavari din opereta „Văduva veselă”, de Lehar, şi în calitate de solist, în spectacolul vocal-coregrafic „Amor caliente”. „Aceste realizări ne obligă ca anul viitor, la cea de-a 40-a ediţie a festivalului, să ridicăm ştacheta”, a conchis directorul TNOB, Daniela Vlădescu.