Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Constantin Cerbulescu, a declarat că unul dintre cei cinci comercianţi depistaţi că vând carne de cal în loc de vită, în Hala Obor, a vândut circa 250 de kilograme după ce autorităţile au dispus oprirea vânzărilor, în urma controlului din 30 august. „Cantitatea pe care noi am găsit-o la cele cinci societăţi comerciale a fost de aproape 1.000 de kilograme. Dintre cele cinci societăţi, una a comercializat 250 de kilograme, deşi i s-a pus restricţie. A treia zi după ce am avut analizele respective şi am mers la societatea respectivă, de la Obor, din cantitatea pe care iniţial o oprisem de circa 416 kilograme, ei deja vânduseră vreo 250 de kilograme, motiv pentru care organele de cercetare penală şi ofiţerii de poliţie au şi întocmit dosar penal împotriva acelei societăţi”, a menţionat preşedintele ANPC. El a anunţat că toată carnea de cal retrasă de la vânzare a fost transportată la Protan pentru a fi arsă. „Carnea de cal este bună, comestibilă şi se comercializează în multe ţări. Aici este vorba despre informarea consumatorului şi de siguranţa că acel animal a fost tăiat în condiţii corecte, că este un animal sănătos, care poate fi comercializat”, a mai spus Cerbulescu.