Carne de vită cu tuberculoză este vândută în supermarketuri

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Carne de vită cu tuberculoză este vândută în supermarketuri

Social 26 Octombrie 2017 / 16:04 4127 accesări

În fiecare an, carnea a 8.000 de vaci diagnosticate cu tuberculoză este vândută în supermarketuri, în mod legal, în Franța. Astfel, în farfuriile consumatorilor ajung, fără ca aceștia să fie informați, aproximativ 3.000 de tone de carne provenind de la animale bolnave, a dezvăluit miercuri revista „Le Canard enchaîné”, preluată de europe1.fr. Potrivit Direcției Generale pentru Alimentație din Franța, citată de săptămânal, consumatorul nu riscă să contracteze boala consumând o friptură. Practica este autorizată de autoritățile sanitare, iar reglementările europene întrețin ambiguitatea acesteia. Totuși, riscul nu este complet zero, subliniază „Le Canard“, câtă vreme în fiecare an se îmbolnăvesc 50 de persoane, printre care crescători, medici veterinari și consumatori de lapte nepasteurizat. Cireașa de pe tort, după cum afirmă săptămânalul, este că industria cărnii profită de acest lucru pentru a-și crește marjele de profit: carnea care provine de la bovine diagnosticate pozitiv este cumpărată mai ieftin de către industriași care o revând pe rafturile din supermarketuri la același preț ca restul cărnii.



12