Carnea de cal face turul Europei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Carnea de cal face turul Europei

Justiție 16 Februarie 2013 / 00:00 367 accesări

UE a aprobat vineri planul destinat contracarării crizei provocate de carnea de cal, care prevede efectuarea de teste ADN pe alimente care ar trebui să conţină vită, informează AFP. \"Carne de cal: statele membre aprobă planul Comisiei Europene pentru depistarea fraudelor în comercializarea produselor alimentare\", a anunţat Comisia Europeană într-un comunicat, precizând că măsurile vor fi implementate \"imediat\".

CARNE DE CAL, ÎN ŞCOLI DIN ANGLIA ŞI ÎN SPITALE NORD-IRLANDEZE Plăcintă ţărănească de vită, dar care conţinea carne de cal, a fost livrată unui număr de 47 de şcoli din Lancashire (nord-vestul Angliei), iar hamburgeri cu carne de cal au fost furnizaţi unor spitale din Irlanda de Nord, a anunţat vineri o sursă oficială, citată de AFP. Plăcinta ţărănească (cottage pie) distribuită în şcoli din comitatul Lancashire, a fost testată pozitiv cu ADN de cal, a declarat Susie Charles, responsabilă de şcoli în cadrul consiliului local din comitatul Lancashire. \"Relativ puţine şcoli din Lancashire propun acest fel de mâncare, dar prioritatea noastră este să aducem asigurarea absolută că mâncărurile noastre conţin ce este scris pe etichetă. Faptul că aceste produse nu respectă această regulă ne-a condus, fără ezitare, la retragerea lor din meniurile noastre\", a explicat ea. În acelaşi timp, în Irlanda de Nord, hamburgeri cu carne de cal au fost livraţi unor spitale, a anunţat vineri compania care se ocupă de furnizarea cărnii instituţiilor medicale din această regiune britanică. Business Services Organisation (BSO) a anunţat că un lot furnizat de o companie nord-irlandeză a fost retras din circuit, fără a preciza dacă o parte a fost consumată. \"Am reacţionat imediat ce am avut informaţia că ar putea exista o problemă de încredere, am retras produsele\", a declarat David Bingham de la serviciul medical al BSO. În plus, puburile şi hotelurile grupului Whitbread au primit produse ce prezentau ADN de cal. Grupul care deţine lanţurile Premier Inn, Beefeater Grill şi Brewers Fayre, a precizat că produsele vizate au fost retrase din meniuri şi nu vor fi înlocuite atât timp cât nu vor fi efectuate noi teste.

TORTELLONI CU SURPRIZE, ÎN AUSTRIA Urme de carne de cal nedeclarată au fost găsite în \"tortelloni de vită\" marca Gusto GmbH, a anunţat, vineri, Agenţia austriacă pentru sănătate şi siguranţă alimentară (AGES), citată de AFP. \"La cererea Ministerului Sănătăţii, AGES informează că în produsul Tortelloni Rindfleisch al companiei germane Gusto GmbH, a fost depistată o parte nedeclarată de carne de cal\", potrivit unui comunicat. În Austria, produsul era comercializat în magazinele lanţului german de distribuţie alimentară Lidl Austria GmbH. \"Produsul este în proces de retragere din circulaţie\", a declarat Lidl pentru agenţia de presă austriacă APA. Ministerul austriac al Sănătăţii a precizat că Lidl este obligat să retragă produsele de la vânzare. \"Un produs prost etichetat trebuie retras de pe rafturi\", a explicat purtătorul de cuvânt al ministerului, Fabian Fusseis. Guvernul francez a declarat, joi, că principalul responsabil în scandalul cărnii de cal, depistată în preparatele de vită congelate este societatea franceză Spanghero, specializată în semipreparate şi carne congelată procesată (carne tranşată, hamburgeri, cârnaţi şi alte produse prelucrate). Totodată, autorizaţia sanitară a acestei companii a fost suspendată. Compania Spanghero susţine că nu este vinovată în acest caz, care implică 13 ţări şi 750 de tone de carne. UE a decis ca în toate ţările sale membre să aibă loc teste ADN şi a încredinţat Europol coordonarea anchetelor poliţiei.

PIZZA CU SURPRIZE ÎN DANEMARCA Autorităţile pentru siguranţa alimentară din Danemarca au declanşat o anchetă la un abator după descoperirea de carne de cal în pizza, anunţă Televiziunea publică daneză (DR), citată de AFP. \"Un abator danez este suspectat că a amestecat carne de vită cu carne de cal\", a precizat DR. Autorităţile sanitar-veterinare au prelevat mostre din abatorul situat în Jutland (vest), precum şi de la clienţi ai abatorului. Danemarca a anunţat miercuri intensificarea verificărilor în contextul scandalului european privind carnea de cal.

LASAGNA CU SURPRIZE ÎN NORVEGIA Grupul norvegian de mare distribuţie NorgesGruppen a anunţat vineri că a primit confirmarea prezenţei cărnii de cal în lasagna vândută în magazinele sale apoi retrasă de pe rafturi, relatează AFP. \"NorgesGruppen a primit o confirmare definitivă astăzi, vineri 15 februarie, că lasagna (vândută sub marca) First Price conţinea carne de cal\", a precizat grupul într-un comunicat, anunţând astfel primul caz confirmat în această ţară privind frauda cu carne de cal.



12