Carnea de pe piaţa românească ajunge în galantare după 10 ştampile!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Din cauza pestei porcine

Carnea de pe piaţa românească ajunge în galantare după 10 ştampile!

Eveniment 25 Februarie 2008 / 00:00 658 accesări

Pentru a face faţă rigorilor impuse de aderarea ţării noastre la UE, marile firme româneşti din sectorul alimentar trebuie să facă investiţii serioase pentru a supravieţui pe piaţa comunitară. Dacă înaintea aderării europenii au fost de acord ca produsele alimentare româneşti să ajungă în Occident fără taxe vamale, valurile de gripă aviară şi pestă porcină care s-au abătut peste ţara noastră au avut ca efect interzicerea exporturilor de carne. În aceste condiţii, Autoritatea Naţională Sanitar - Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a luat decizia ca inscripţionarea produselor din carne care pot fi vîndute în ţara noastră sau spaţiul comunitar, să ţină cont şi de evoluţia pestei porcine. „România se confruntă cu o situaţie particulară. Pe de o parte, avem unitaţi autorizate pentru schimburi comunitare sau unităţi aflate în perioada de tranziţie. Pe de altă parte, avem pestă porcină şi carnea de porc trebuie marcată în funcţie de tipul de vaccin utilizat. Prin urmare, vom avea peste 10 tipuri de marcare a cărnii, iar în UE se foloseşte o singură ştampilă, una ovală”, a declarat directorul general al Asociaţiei Române a Cărnii (ARC), Mihai Vişan. Normele privind comercializarea cărnii, care au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007, impuneau marcarea cărnii fie cu ştampilă ovală, fie rotundă. Ulterior, la sfîrşitul lunii martie 2007, ANSVSA a schimbat sistemul de marcare şi a stabilit utilizarea unei ştampile în formă hexagonală, faţă de cea ovală stabilită iniţial. Potrivit unui proiect emis de ANSVSA, marcarea cărnii trebuie să ţină cont de tipul de vaccin utilizat pentru prevenirea pestei porcine, fiind impuse noi tipuri de ştampile cu forme hexagonale, pătrate, triunghiulare, dreptunghiulare sau pentagonală. Dacă pentru carnea provenită de la porcine vaccinate cu vaccin Marker şi crescute în ferme comerciale autorizate, marca de sănătate este o ştampilă de formă hexagonală, în unităţile aflate în perioada de tranziţie, trebuie să se folosească o ştampilă rotundă. ANSVSA foloseşte şi noul tip de ştampilă pentagonală înscrisă într-un dreptunghi, pentru marcarea produselor din carne de porc sălbatic. De asemenea, fermierii care cresc porcii în sistem nonprofesional, ceea ce implică interdicţia de a vinde carnea la nivel naţional, trebuie să utilizeze, pentru marcarea cărnii, o ştampilă de formă pătrată, cu latura de 4 cm. Dacă animalul a fost sacrificat „de necessitate, în afara abatorului”, carnea trebuie să poarte o marcă specială de sănătate, de formă dreptunghiulară. În situaţia în care carnea este confiscată, fiind improprie pentru consumul uman, trebuie utilizată o ştampilă de formă triunghiulară.



Ştiri recomandate

12