Carnet fals de... marinar

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Carnet fals de... marinar

Eveniment 10 Mai 2011 / 00:00 1945 accesări

În urma unui control efectuat la bordul unei nave din Portul Constanţa, poliţiştii de frontieră au descoperit un marinar cu documente false. Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Constanţa spun că verificările au vizat nava M/N Al Hadi, pavilion Insulele Comore, sosită din Ambarli, Turcia, în dana 50. În timpul verificărilor, echipa de control a avut suspiciuni asupra autenticităţii carnetului de marinar al unui membru al echipajului, respectiv Chailat Selim, cetăţean libanez. Suspiciunile poliţiştilor de frontieră au fost confirmate, fapt pentru care cetăţeanului libanez i-a fost întocmită lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de fals şi uz de fals şi nu i-a fost permisă coborârea de la bordul navei. Acţionând tot pe linia migraţiei ilegale, poliţiştii de frontieră au descoperit, la Negru Vodă, un cetăţean bulgar care a trecut ilegal graniţa. Oamenii legii spun că au oprit în zona localităţii Negru Vodă un autoturism Opel Astra, înmatriculat în Bulgaria, în care se aflau trei bulgari. Doi dintre ei intraseră legal în ţară cu maşina, după care l-au aşteptat pe cel de-al treilea, Asenov Adnan, de 57 ani, în zona localităţii Negru Vodă, care a trecut ilegal graniţa prin zona adiacentă a punctului de frontieră. În urma verificărilor prin Punctul de Contact Giurgiu-Ruse s-a constatat că autorul trecerii ilegale avea interdicţie de a părăsi Bulgaria, din septembrie 2010, fiind cercetat într-o cauză penală. În timpul audierilor cetăţeanul bulgar a declarat că vroia să ajungă în Polonia pentru a-şi căuta un loc de muncă.



12