Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați scriitori români contemporani, Mircea Cărtărescu, va aduce „Levantul” la Mangalia, dar și trilogia „Orbitor”, în cadrul celei de-a XVII-a ediții a Târgului Estival „Carte la nisip”, care se desfășoară din 19 iulie până pe 10 august, în vechiul Callatis. Evenimentul va avea loc duminică, la Casa de Cultură, după lansarea volumului „Chenzine literare”, semnat de Tania Radu, programată de la ora 20.30.
Până duminică, organizatorii târgului „Carte la nisip” le-au pregătit pasionaților de lectură alte întâlniri speciale. Astfel, astăzi, de la ora 20.30, turiștii și locuitorii din Mangalia sunt așteptați la cărți, povești și muzică folk cu Andrei Păunescu și Radu Crăciunescu, iar mâine, de la aceeași oră, Grigore Cartianu va lansa volumul „Hagi”.
Vineri, în prima zi a lunii august, cei prezenți la târg, de la ora 20.30, se vor răsfăța cu cărțile verii propuse de editura Humanitas, dar și cu jazz și poezie marca Harry Tavitian și Denisa Comănescu. Sâmbătă, tot de la 20.30, Dan C. Mihăilescu va prezenta „Castelul, biblioteca, pușcăria. Trei vămi ale feminităţii exemplare”, iar apoi se va lansa antologia „Casele vieților noastre”, în care semnează Adriana Bittel, Ana Blandiana, Andrei Pleşu, Antoaneta Ralian, Barbu Cioculescu, Dan C. Mihăilescu, Gabriel Liiceanu, Gabriela Tabacu, Horia-Roman Patapievici, Ioana Pârvulescu, Micaela Ghiţescu, Monica Pillat, Radu Paraschivescu, Tania Radu și Victor Ieronim Stoichiţă.
Târgul estival se desfășoară sub patronajul Primăriei Municipiului Mangalia și în parteneriat cu Consiliul Local Mangalia, Complexul Cultural Callatis, Editura Humanitas, Muzeul Național de Istorie a României și Clubul Amiralilor.