Carte despre propria detenţie la Guantanamo

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Carte despre propria detenţie la Guantanamo

Monden 01 August 2006 / 00:00 787 accesări

Fostul ambasador afgan în Pakistan, Abdul Salam Zaeef, reprezentant al regimului Taliban, a scris o carte despre experienţele sale în baza militară americană de la Guantanamo, la mai puţin de un an de la eliberarea sa. Acesta a afirmat că a dorit să descrie umilinţele pe care le-a îndurat la Guantanamo, în speranţa că va reuşi să sporească presiunile internaţionale exercitate asupra Statelor Unite, în vederea închiderii acestui centru de detenţie. Fostul ambasador a petrecut patru ani la baza militară americană, fiind eliberat şi predat autorităţilor afgane în luna septembrie a anului trecut.

Abdul Salam Zaeef a fost principalul purtător de cuvînt al regimului Taliban, după atacurile de la 11 septembrie 2001, din Statele Unite. În momentul invaziei americane din Afganistan, la sfîrşitul anului 2001, acesta organiza aproape zilnic conferinţe de presă la ambasada afgană din Islamabad, care erau transmise în lumea întreagă. Autorităţile pakistaneze l-au arestat în ianuarie 2002 şi l-au expulzat în Afganistan, unde a fost preluat de trupele americane, fiind trimis, în cele din urmă, la închisoarea de la Guantanamo.

Fostul ambasador afgan i-a criticat pe americani şi pe pakistanezi pentru faptul că l-au arestat, declarînd că nu a fost implicat niciodată în luptele din Afganistan, fiind doar un simplu responsabil cu presa al guvernului Taliban. În baza militară de la Guantanamo sînt deţinuţi suspecţii de terorism şi presupuşii membri ai reţelei al-Qaida. În prezent, circa 450 de deţinuţi se află în această închisoare, dintre care cei mai mulţi nu au fost puşi sub acuzare.

Pentagonul a anunţat că va deschide, peste cîteva săptămîni, o nouă închisoare în cadrul complexului militar de la Guantanamo, în pofida solicitărilor internaţionale privind închiderea penitenciarului de pe teritoriul Cubei. Noua anexă de două etaje este construită de o firmă parte a grupului Halliburton şi va putea deţine 200 de persoane. Închisoarea este construită după modelul unui penitenciar din comitatul Lenawee, statul american Michigan, avînd locuri de recreere şi sistem medical propriu. Alte anexe de la Guantanamo Bay - taberele 1,2,3 şi 5 - sînt închisori de maximă securitate prevăzute cu celule pentru fiecare deţinut. Tabăra 4 şi Anexa Iguana au un nivel de securitate mediu, cu celule comune.



12