Cartea digitală reprezintă \"sfârşitul unei lumi protejate\"

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Antoine Gallimard:

Cartea digitală reprezintă \"sfârşitul unei lumi protejate\"

Eveniment 24 Noiembrie 2009 / 00:00 338 accesări

Aşa cum a fost anunţată la Târgul de Carte de la Frankfurt, unul dintre cele mai importante evenimente de acest gen din lume, bătălia dintre cartea tradiţională şi cartea digitală se află în plină desfăşurare. Dacă până mai ieri vocile celor implicaţi au ezitat să ia atitudine, şoptindu-şi argumentele pe la colţuri, pe la diversele saloane şi târguri literare, astăzi, Antoine Gallimard, preşedintele şi proprietarul celebrei edituri de carte franceze Gallimard, rosteşte răspicat: dezvoltarea industriei de carte digitală înseamnă \"sfârşitul unei lumi protejate\" încă de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. \"Marea problemă este pirateria. Când am văzut ce se întâmplă în sectorul muzicii, în sectorul cinematografiei, ne-am întrebat dacă vom fi şi noi afectaţi de această problemă. Însă cartea digitală ridică şi alte probleme. Cine o va controla, care vor fi reţele de distribuţie, ce roluri vor avea cei care furnizează acces la informaţie, precum Google, cine va respecta drepturile de autor, cine va merge cu aceste conţinuturi în buzunar? Sunt foarte multe entităţi implicate şi nu ştim ce se va întâmpla\", a declarat Antoine Gallimard. Confruntaţi cu puternica digitalizare a operelor literare, editorii francezi şi-au lansat trei platforme online, Eden, Numilog şi eEditis, unde cititorii pot găsi conţinuturi în format electronic. \"Guvernul vrea să existe o singură platformă. Noi încercăm să ne grupăm sau să existe o operabilitate compatibilă tuturor platformelor şi să existe o vitrină unică atât pentru librari, cât şi pentru cititori\", a mai precizat el. O altă problemă în viziunea lui Antoine Gallimard este TVA-ul de 19,6% care se aplică pentru cărţile digitale, comparativ cu un TVA de 5,5% aplicat cărţilor tipărite. \"Sunt foarte puţine şanse ca TVA-ul cărţilor digitale să fie aliniat cu cel aplicat cărţilor tipărite deoarece reprezentanţii de la Bruxelles consideră că descărcarea unor conţinuturi este un serviciu, drept pentru care trebuie să se achite TVA-ul pentru servicii\", a mai precizat Gallimard, care împreună cu alţi editori francezi va înainta o cerere la Parlamentul European pentru a considera cărţile digitale parte a sistemului de carte.

Taguri articol


12