Rep.: Cînd aţi scris prima carte?

Ana Ruse: Scriu de cînd mă ştiu, dar nu aveam curajul de a edita o carte, La liceu, am fost remarcată de profesoara de română, care m-a îndrumat spre lectură. La cămin, scriam poezii de dragoste pentru colegele mele. Timiditatea mea s-a „vindecat” atunci cînd am început să frecventez cenaclurile literare din Constanţa: „Poesis”, „Ovidius” şi „Sadoveanu”. De asemenea, aveam aprecierea poeziilor mele prin publicarea lor în diferite ziare şi reviste: „Orizont” (Timişoara), „Tomis” (Constanţa) şi „Ramuri” (Craiova). Îndrumată fiind de scriitoarea Pasionaria Stoicescu, am lansat prima carte de poeme, „Trecătoare amiază”, în anul 1986, urmată de „botezul” primei cărţi pentru copii, „Versuri mici din grupa mare”, în 1988.

Rep.: Este mai uşor sã scrieţi cărţi pentru copii decît pentru adulţi?

A.R.: Nu am putut niciodatã să scriu la comandă. Atunci cînd scriu pentru adulţi, trebuie sã fiu mult mai precautã şi să mă cenzurez mai tare.

Rep.: Pe lîngă cărţile de poezii, aveţi şi foarte multe lucrări de călătorie. Cum aţi ales să abordaţi acest gen literar?

A.R.: Dintr-un egoism cu două „ramuri”: îmi doream să păstrez pentru mine detalii din călătorii, dar trebuia să le împărtăşesc şi prietenilor experienţele trăite. Pentru că nu puteam să vorbesc cu toţi odată, devenea obositor. Au contribuit şi bunii mei prieteni, regretaţii scriitori Virgil Bostănaru şi Hortensia Teodorescu, care mi-au recomandat să scriu note de călătorie. Aceste note au fost publicate în diverse reviste şi, spre surprinderea mea, au avut succes, aşa că m-am hotãrît să încerc să scriu mai mult decît mici articole şi aşa au luat naştere cele 12 cărţi de călătorie.

Rep.: Ce vă place să scrieţi mai mult, poezie sau cărţi de călătorie?

A.R.: Un autor scrie foarte bine atunci cînd este într-o stare de graţie. Proza o scriu mai cu… capul pe umeri. Poezia o scriu pur şi simplu. Atunci cînd scriu proză de călătorie mă documentez foarte bine înainte. Mă interesez să văd ce au scris alţii înainte despre ţările respective, folosesc date concrete despre arta, civilizaţia, cultura, geografia şi religia ţării respective, nu inventez nimic, adaug doar impresiile personale.

Rep.: De unde se inspiră un scriitor atunci cînd publică o carte?

A.R.: Acea stare de graţie de care vorbeam mai devreme vine din orice. Inspiraţia apare atunci cînd văd primii fulgi de zăpadă, cînd merg cu maşina sau din desele mele călătorii.

Rep.: Credeţi că există un „război” între generaţiile de scriitori?

A.R.: Important este să fii scriitor. Temele sînt aceleaşi pentru orice scriitor, sînt general valabile: timpul, moartea, viaţa, dragostea, doar că fiecare generaţie le tratează în stilul caracteristic.

Rep.: Ce sfat le daţi tinerilor scriitori?

A.R.: O casă, pentru a fi durabilă, are nevoie de temelie. Pentru un scriitor, temelia o reprezintă lectura, chiar dacă cea recomandată de cineva nu îl atrage pe moment. Influenţat de lectură, va scrie, la început, asemănător cu autorul preferat, aşa cum mi s-a întîmplat şi mie. La început, poeziile mele semănau cu cele scrise de Mihai Eminescu sau Lucian Blaga. Adevăratul scriitor trebuie să îşi formeze stilul propriu, doar aşa va avea succes. Mie, cititorii îmi recunosc cărţile de călătorii, dar şi poezia pentru copii. Cea mai mare bucurie a mea este cînd un cititor mă întreabă cînd apare următoarea carte.

Rep.: Credeţi că internetul va lua locul cărţii?

A.R: Internetul este un mijloc minunat de a afla rapid informaţii, dar trebuie utilizat, însă, cu măsură. Dacă cititm o carte pe internet şi nu o găsim în altă parte, atunci este foarte bine, dar cartea trebuie să rămînă pasiunea unui tînăr, iar această pasiune trebuie să existe toată viaţa. Cartea este singurul prieten care nu te trădează niciodată şi care îţi vine în ajutor exact atunci cînd trebuie.