Cea de-a cincea ediţie estivală a Târgului de carte „Kilipirim”, cel mai mare târg cu discount de pe litoralul românesc, „a ridicat ancora”, la începutul acestei săptămâni. Vizitatorii, atraşi de reducerile de vacanţă, au trecut pragul cortului alb amplasat pe faleza Cazinoului din Constanţa, în număr foarte mare. În acest fel se explică şi succesul evenimentului: în perioada 1 iulie-8 august au fost vândute peste 40.000 cărţi din toate domeniile: beletristică, hobby, carte pentru copii, autoeducare, artă, arhitectură şi design.
Cartea „vedetă” a acestei ediţii a fost Enciclopedia Cartografică a Lumii, volum al cărui preţ a fost redus de la 400 lei, la 99,9 lei. În topul preferinţelor s-au situat titlurile aflate în oferte speciale de 10 sau 14 lei, cărţile pentru copii cu preţuri începând de la un leu, seturile de enciclopedii, dar şi volumele de artă arhitectură şi design cu discount-uri de 50-70%. Succes a avut şi „boutique”-ul retro, pentru „vânătorii” de suveniruri sau pentru cei care se dau în vânt după reclame vechi sau obiecte vintage.
„Mulţumim tuturor iubitorilor de carte care ne-au trecut pragul şi aşteptăm să vă revedem vara viitoare”, a spus managerul „Dalles R’Evolution”, Louisa Bangale.