O nouă conferinţă publică organizată de Asociaţia Culturală „Noua Acropolă”, în colaborare cu Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie, va avea loc, duminică, de la ora 11.00, în aula „Adrian Rădulescu” a instituţiei muzeale. Prelegerea având ca temă „Cartea Tibetană a Morţilor” va fi susţinută de prof. Ivo Ivanovici, iar intrarea publicului este liberă.
Bardo Thodol este unul din marile monumente ale Tibetului. Pe lângă elemente ce ţin de străvechiul fond al moştenirii culturale tibetane autohtone, conţinutul acestei opere poartă şi amprenta unei puternice influenţe budiste. Cu siguranţă, textul acestei lucrări - redactată de generaţii succesive de călugări, asceţi şi filosofi tibetani - are multiple semnificaţii şi implicaţii: religioase, cosmologice şi antropologice, psihologice şi filosofice etc. Astfel, cea mai cunoscută utilizare a textului se referă la lectura rituală prin care este însoţit sufletul persoanei decedate în călătoria acestuia prin lumea de dincolo.
Pe de altă parte, însă, „Cartea Tibetană a Morţilor” înfăţişează simbolic şi drumul pe care-l parcurge conştiinţa umană, parcurgând diferite etape ale dezvoltării personale. Este un îndreptar care vorbeşte despre naşterea individului uman şi în acest sens, oferă reflecţii şi gânduri utile oricărui om care are grijă de propria persoană şi doreşte să devină mai bun, să se dezvolte ca fiinţă umană.